Ce aș fi vrut să știu înainte de a începe un arbore genealogic

Un arbore genealogic mi s-a părut dintotdeauna fascinant – o hartă magică, plină de povești și mistere, care așteaptă să fie descifrată. Poate că mi se părea ceva rezervat familiilor boierești, seminarelor universitare sau cărților citite în studenție. Nu mi-am imaginat că, într-o zi, această călătorie va deveni o misiune.

De ce să fac un arbore genealogic?

Nici măcar nu știu când am început să cochetez cu ideea realizării unui arbore genealogic. Încă învăț să trăiesc cu regretul că nu m-am gândit înainte să moară mama tatălui meu. A fost o povestitoare pe care nu am știut niciodată să o ascult.

Primele încercări au apărut în urmă cu mai bine de zece ani, când am început să notez numele membrilor familiei extinse. Am găsit acele foi îndoite printre jurnalele vechi. Erau, însă, multe goluri pe care părinții mei nu mai știau să le umple. Apoi viața a curs mai departe, iar arborele nu a fost o prioritate.

Moartea tatălui meu a venit într-un moment fragil: tocmai trecusem printr-un burnout, renunțasem la job și eram însărcinată, după două sarcini pierdute. Îmi era extrem de greu să gestionez această durere copleșitoare în timp ce creșteam în pântec o nouă viață. În acele zile infinit de grele, m-am sprijinit pe iubirea celor din jur – oameni ale căror nume abia le știam, dar care erau acolo pentru tata.

A fost prima dată când am simțit că trebuie să traduc iubirea asta în povești pentru fetele mele. Anul acesta, la doi ani după ce a murit tata, mi-am asumat (public) această călătorie. Aproape jumătate de an mai târziu, după un efort constant pentru a-mi face un arbore genealogic, mi-am adunat gândurile. La început de drum, mi-ar fi prins bine să știu mai multe. Dar nu mai e loc pentru regret. Astăzi înțeleg că și haosul a făcut parte din această călătorie.

7 lucruri de ținut minte când începi cercetarea

Am început din haos, cu acea emoție sufocantă că voi pierde și ultimul tren. Am vrut să știu tot cât mai repede. Am vrut să recuperez în câteva săptămâni tot ce nu știusem, nu făcusem, nu înțelesesem ani la rând. Astăzi știu un pic mai bine că a fost, totuși, călătoria mea. Dar dacă aș începe din nou astăzi, aș face diferit.

1. Începe cu ce ai acasă.

Cel mai simplu și eficient sfat pe care l-am primit. Și tot am simțit nevoia să fug în Arhive. Dar exact asta îți trebuie ca să poți începe această poveste. Orice document pe care îl ai în familie: certificate de naștere, căsătorie, deces, acte de proprietate. Fotografii, scrisori, jurnale. Strânge tot ce ai la îndemâna ta. Notează tot.

Alege ce fel de arbore vrei, la câte generații vrei să ajungi, ce ramuri vrei să studiezi. Eu am vrut tot din prima secundă. Cu timpul, am reușit să clarific ce îmi doresc. Mi-am propus un obiectiv ambițios: să ajung până la a șaptea generație pe ambele ramuri ale familiei și să reconstruiesc, pe cât posibil, familiile lor extinse. De exemplu, nu mă interesează doar străbunicii din partea tatălui, ci și frații, surorile și descendenții lor.

2. Organizează-ți informațiile.

Am pierdut ceva timp și energie pe site-uri americane precum MyHeritage sau Ancestry încercând să fac un arbore frumos cu informațiile pe care le aveam deja. De fapt, nu aveam nevoie decât de un print simplu în care să trec informațiile pe care le știam. În plus, resursele de acolo mi s-au părut destul de irelevante pentru România.

Pentru mine, începe să funcționeze un sistem simplu de fișiere digitale și o agendă fizică. Lucrez în Google Drive, cu foldere pe familii, unde am salvat orice am crezut util. E drept că se pot aduna multe fișiere care nu au neapărat relevanță, dar e nevoie de o sortare constantă.

Am o agendă fizică în care notez tot ce îmi trece prin minte, întrebări pentru care nu am răspuns, piese de puzzle. În tot timpul ăsta, mi-am dat seama că deja uitasem unele idei notate. Memoria chiar e fascinantă. Încă nu sunt mulțumită de cum lucrez la cercetarea asta, dar e un proces continuu. Învăț.

De exemplu, sunt conștientă că am nevoie de ajutor profesionist, așa că voi merge la un workshop de genealogie organizat de Centrul de Consultanță Istorică. Aș fi vrut să fac asta de la început, să înțeleg mai bine ce înseamnă această călătorie. Dar învăț în fiecare zi.

3. Caută poveștile.

Eu am fost copilul care credea că viața începe în capitală, departe de tot ce știam despre acasă. Mulți ani mai târziu am înțeles cât de importante sunt rădăcinile și oamenii dinaintea ta. Mamaia povestea multe despre părinții ei, copilărie, tinerețile ei. Îmi amintesc foarte puține dintre aceste povești. Mulți ani după ce a murit, am plecat în căutare de amintiri la sora ei mai mică, astăzi în vârstă de 85 de ani. Am trecut prin anxietatea copilului de 10 ani care nu voia să vorbească cu neamurile, dar cât de multe am vindecat acolo!

Rudele în vârstă sunt biblioteci vii. Cred că nici nu ne dăm seama câtă nevoie au să-și spună poveștile. Pune întrebări, dar ascultă mai mult decât vorbești. Înregistrează audio dacă poți, dar notează cât mai repede tot ce poți, chiar și lucrurile neclare în acel moment. Întreabă despre rude, copilărie, tradiții, fotografii vechi, documente. Când nu vor mai fi, poveștile lor vor dispărea.

4. Caută inspirație.

Pasiunea mea pentru genealogie nu a pornit din istorie, ci din psihogenealogie și moștenirea transgenerațională. Au fost vremuri în care m-am căutat cu nesaț, încercând să explic rațional ceea ce simțeam aproape irațional în corp. Am citit foarte multe cărți de psihologie, dezvoltare personală, psihogenealogie, traumă transgenerațională. Am citit cărți de memorii și biografii, literatură, istorie. Am subliniat, am notat, am scris în jurnal. Mi-am pus (prea) multe întrebări.

Am căutat pe internet tot felul de experiențe ale altor oameni în căutarea rădăcinilor. Am căutat să înțeleg ce poate însemna această călătorie și să-mi dau voie să accept că e mai mult decât istorie și fapte. Am învățat să primesc toată energia care se adună în jurul acestor date și nume. Am reînvățat să mă rog, să fiu recunoscătoare și să onorez memoria strămoșilor mei. E mai mult decât un arbore.

5. Caută în arhive.

Recunosc că arhivele mă înspăimântau cel mai mult. Dar, în același timp, tot ele îmi stârneau și cea mai mare nerăbdare. În facultate, toate lucrările mele s-au concentrat pe istoria contemporană internațională, așa că nu am avut prea mult contact cu arhivele. A fost un pas greu de făcut, pe care l-am depășit abia în momentul în care am acceptat că sunt un istoric aflat pentru prima oară în arhive.

Și totuși, cât de mult am așteptat acest moment! Emoțiile mi-au cuprins tot corpul când am atins acele hârtii vechi de aproape două sute de ani. Au fost privite de strămoșii ei și au însemnat momente esențiale în viețile lor.

Am început exact cum nu este recomandat: cu cel mai vechi document (deși slavona mea este foarte ruginită). După prima vizită, mi-am reconfigurat totuși traseul și m-am orientat către documente redactate în limba română. Oricât de tentant ar fi fost să mă împrăștii în mai multe direcții, m-am limitat la satul meu natal și la registrele de stare civilă.

Cu fiecare drum la Arhivele din Ploiești, am mai învățat câte ceva despre ce presupune acest tip de cercetare, despre cât de important este să ai un plan și să lucrezi metodic. Mi-am permis această lecție continuă – poate aveam nevoie de ea pentru a-mi domoli nerăbdarea.

Acolo am întâlnit oameni minunați și dedicați, care m-au ajutat și m-au îndrumat pe acest drum. Tot acolo am aflat și că există un proiect de digitalizare a documentelor din arhive. Neașteptat, dar sperat, am descoperit online multe documente valoroase pentru toate ramurile arborelui meu genealogic.

E o poveste întreagă despre ce înseamnă să cauți în arhive — dar despre asta voi scrie poate, cu altă ocazie. Totuși, mi-ar fi plăcut să fi citit un astfel de articol înainte să mă arunc printre documentele vechi și să lucrez la un arbore genealogic.

6. Reînoadă legături de familie.

Poate că acest punct a fost cel mai provocator în călătoria mea, până acum. Mi-am ieșit total din zona de confort și am căutat rude pe Facebook. Am găsit și am vorbit cu verișori mai apropiați sau mai depărtați, oameni pe care nu i-am mai văzut din copilărie sau pe care nu i-am întâlnit de când erau mici. Le-am spus Povestea, i-am rugat să mă sprijine cu informații, documente sau fotografii. Am primit câteva informații care m-au ajutat să mai pun câte o piesă de puzzle în locul său.

Am vizitat rude pe care obișnuiam să le salut doar ocazional pe stradă, atunci când mergeam la părinții mei. Rude pe care nu le mai văzusem de ani de zile. Mi-a fost greu să povestesc, să stau acolo vulnerabilă, în fața lor, și să pun în cuvinte nevoia asta furibundă de a (re)construi Povestea.

Dar, Doamne, câtă iubire am simțit! Cât de mult au nevoie oamenii să povestească, să dea mai departe frânturi din amintirile lor. Încă îmi este greu să pun întrebările și să ascult fără să simt nevoia să intervin. Dar cât de mult m-a ajutat să vorbesc cu acești oameni, să pun un podeț peste niște nume.

7. Dă sens căutărilor tale.

Arborele genealogic nu înseamnă doar nume, date și locuri. În spatele fiecărei ramuri se ascund povești, destine, moșteniri emoționale. Realizarea unui arbore genealogic și a unei istorii de familie presupune un efort fizic și emoțional constant. De ce vrei să faci asta? Care este misiunea ta?

Cred că este foarte important să înțelegi cum ai ajuns în acest punct și încotro vrei să mergi. Altfel, vei găsi la fiecare pas motive și justificări pentru a renunța. Nu este doar o luptă de tranșee în căutarea unor documente, ci și o luptă cu neîncrederea și neînțelegerea oamenilor. Nu este neapărat comun să vrei doar să afli povești sau nume ale strămoșilor. Sau să-ți faci un arbore genealogic.

Pentru mine, această călătorie este un drum spre cine sunt, de unde vin și încotro merg. Căutarea a devenit felul meu de a transforma durerea în recunoștință și rădăcinile în povești pentru copiii mei. Misiunea mea este să spun poveștile unor oameni simpli de la țară care au iubit și au trăit pentru ca fetele mele să existe astăzi.

Astăzi, după aproape jumătate de an de efort constant, am multe planuri pentru a ajunge acolo unde mi-am propus. Dar dincolo de toate, simt cu toată ființa energia acestor oameni care au trăit, au iubit și au muncit pentru ca astăzi să am privilegiul să scriu acest articol. Închid ochii și pot vedea cum se conturează acea hartă magică pe care o voi dărui copiilor mei să știe mai bine decât mine unde le sunt rădăcinile și cum să-și întindă aripile.

sursa foto: stockcake.com