Toate articolele pe care nu le-am scris decât în capul meu

Scriu cele mai bune articole în gând. Au consistență și umor, frazele curg firesc completându-se. Articolele scrise în gând sunt cele mai bune articole pe care nu le voi scrie niciodată. Uneori sunt chiar surprinsă când văd datele ultimelor articole de pe blog pentru că în mintea mea eu scriu în fiecare zi.

Scriu și multe ciorne. Pe blog, pe Google Drive, în draft-uri pe Gmail. Uneori scriu anumite pasaje în jurnal convinsă că vor fi începuturi pentru articole. Și totuși, cumva, poveștile astea nu sunt pe blog și probabil nu vor fi niciodată. Iar stilul simpatic pe care îl am când îmi scriu articolele în gând, în duş sau înainte să adorm, nu se va regăsi niciodată aici, pe blog.

Unde se duc articolele nescrise?

M-am împăcat cu articolele astea nescrise. Știu că unele se vor întoarce la mine, exact cum povestește Liz Gilbert în Big Magic. Știu că pe unele le voi scrie într-o zi. Și mai știu că altele ar trebui să rămână captive în mine.

Toate articolele pe care nu le-am scris zac în mine. Trăiesc cu ele în cap și uneori mă sufocă. Pe unele le revizitez ca pe niște prieteni triști împăcați cu destinul lor prea greu.

Scriu în fiecare zi. În jurnal, pentru diverse colaborări, pentru proiecte pe care nu le lansez niciodată. Caut cursuri de creative writing, citesc cărți despre cum să scrii mai bine, urmăresc tot felul de videoclipuri pe Youtube. Sunt foarte pricepută la teorie.

Și totuși, în practică, nu am mai scris nimic pe blog de peste jumătate de an. Nimic pentru mine. Pentru că duc cu mine această povară transgenerațională a sacrificiului, a grijii față de ceilalți înainte de mine.

De ce nu scriu pentru mine?

Vreau să trăiesc din scris. Nu am îndrăznit să cred cu adevărat în asta niciodată. Nu am crezut vreodată că o să pot să visez la asta. Nu vreau să fiu scriitoare. Nu zac în mine ficțiuni magice, iubiri cu artificii și drame sfâșietoare.

Vreau doar să trăiesc din scris. Din scrisul meu, din poveștile mele. Poate faptul că nu scriu aici, pe blog, e o formă de sabotaj. Înainte de pandemie, începusem o rutină. Dedicam timp scrisului pe blog. Îmi luam laptopul și mergeam într-o cafenea și scriam. În perioada aceea am realizat cât îmi e de frică să fiu citită, deși e tot ce îmi puteam dori.

Apoi lumea așa cum o știam s-a frânt și a devenit un soi de luptă pentru a trece prin fiecare zi cu mintea sănătoasă. Și apoi am ieșit în lume, s-au frânt povești în mine, am trăit toate bucuriile mari și mici, am scris o mulțime de articole în capul meu.

Până într-o zi când nu a mai fost loc de nimic. Mi-am dat demisia și m-am oprit de tot din alergat.

Vreau să trăiesc din scris.

foto: Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.