Frica de a fi citit. Ce am înțeles despre mine, scris și frică

Frica de a fi citit a răsunat din căștile mele și pur și simplu m-am oprit din mers, pe trotuar.

A fost prima oară când cineva a zis cuvintele astea și prima oară când eu chiar le-am auzit. Și era diagnosticul pe care mi l-am căutat de fiecare dată când mi-era frică să mă apuc să scriu. Sau să public un draft pe blog. De altfel, am și scris de ce mi-a fost tare să greu să scriu din nou pe blog. Nu pentru că nu aș fi avut idei. Nu pentru că nu aș fi avut timp. Mi-a fost atât de greu pentru că în mintea mea deja eram înfrântă.

Frica de a fi citit

Eram pe stradă și ascultam un podcast dintre cele preferate despre care am și scris. Ascultam Zest, episodul cu Petronela Rotar. Și am auzit cuvintele astea rostite de Sabina Varga, la începutul episodului. Frica de a fi citit. Și instant am simțit cum mi s-a luat un văl de pe ochi. Mi-este frică să fiu citită. Sunt goală și vulnerabilă când public ceva. Asta îmi face un crater în stomac și-l umple cu mii de fluturi care îmi rod carnea. Pare prea mult? Chiar este. Îmi este frică să fiu citită.

Și cu toate astea, uneori trec prin frica aia și public. Apăs butonul ăla și aștept să fiu criticată. Să scrie cineva că nu știu ce scriu, că nu am nicio expertiză, că-s irelevantă. Sindromul impostorului, corect?

Cum am început să mă vindec

Titlul e un pic pretențios, e drept. Nu știu dacă am început să mă vindec, știu doar că am înțeles ce mi se întâmplă. Înțeleg că nu e doar un soi de alint când spun că am 50 de articole în diverse stadii de scriere și nu le pot da drumul. Înțeleg că nu fac asta din dorința toxică de a scrie niște articole perfecte. Nici măcar nu fac asta din teama că nu-s complete sau relevante.

Înțeleg că îmi este teamă să le dau drumul pentru că mai am multe de vindecat în mine. Încă nu știu să primesc cu adevărat bucuria celorlalți, cuvintele pe care mi le trimit după ce îmi citesc articolele. Îi bănuiesc de exagerări, de gânduri ascunse, de planuri tăinuite. Astăzi îmi este un pic mai ușor să accept bucuria celorlalți de a îmi spune că s-au regăsit în rândurile mele sau că poveștile mele i-au ajutat în vreun fel.

Poate asta înseamnă să vindec frica asta. Să îmi dau voie să primesc bucuria asta, cu tot miezul și energia sa. Și să scriu și să dau mai departe. Scrisul rămas înăuntru nu crește emoție și bucurie în mine, ci se metamorfozează în vrafuri de tristeți. Scrisul mi-e un soi de terapie de care am nevoie mai mult ca niciodată. Și ajută enorm să simt toată energia din spatele ecranului, toate cuvintele solare pe care le primesc de oameni dragi.

Tu ce frici ai?

credit foto: Andrada Pavel

2 Replies to “Frica de a fi citit. Ce am înțeles despre mine, scris și frică

  1. Frica de a fi citit e similară cu frica de vorbit în public, doar că în primul caz publicul e doar în mintea noastră. Mi-ai amintit de ce zicea Barbra Streisand, că a fost mereu îngrozită să iasă pe scenă, și încă este. Asta nu o face o artistă mai puțin talentată. Oricum, faci o treabă foarte bună să-ți depășești frica. Keep it up! 🙂

    1. Îți mulțumesc tare mult pentru cuvintele tale, chiar ajută! 🙂 Te urmăresc cu mare drag și interes și învăț atât de multe. Mulțumesc mult pentru tot ce faci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.