Ploaie. Mi-e toamnă iar.
Mignónă cu cizme, rochie roșie și trenci bej à la Audrey Hepburn în Breakfast at Tiffany’s. Umbrelă cu inimi maro. Geantă, laptop, dosare, pungă de hârtie cu zeci de mărunțișuri rămase sâmbătă seara la biroul de presă. Ploaie. Punga de hârtie se rupe fix în fața intrării în cladire. Capsator, post-it-uri, capse, pixuri, agrafe de birou răspândite elegant pe trotuar. Un bărbat simpatic care mi le adună, fără să clipească în timp ce eu jonglam cu cele menționate mai sus. Mulțumiri și zâmbet stanjenitor.
Coafura rezistă, deschid ușa, ajung la lift. Etajul 2. Liniște. Magie doar pe afișele de pe hol. S-a terminat magia, cum spunea cineva. Dintr-o dată, de necrezut, fără avertisment. Dar, cumva, am simțit o bucurie incredibilă intrând în birou zâmbind. Reușesc să las toate cele din brațe, să îmi fac o cafea și să mă apuc de treabă. Am furat zâmbetele din privirilor magicienilor din birou… sentimentul că s-a terminat, că totul a ieșit bine și frumos, că ne-a ieșit…
Am ieșit zâmbind în ploaie. După festival potopul, a zis Alex în drum spre metrou. La Universitate, când așteptam autobuzul, zâmbeam, deși în jurul meu oamenii erau nervoși, supărați, iritați de ploaie. De la atâta magie nici nu am realizat că a venit toamna peste noi. Și e ceva în aer care îmi dă speranță.
Mi-e toamnă iar. Mi-e drag de visele mele căci dacă se vor împlini mă vor face iar un om fericit. Și m-aș putea obișnui cu asta. Nimic nu e mai frumos decât să poți numi job toate lucrurile care te entuziasmează și te fac să zâmbești, care îți fac sufletul să trasară de teamă și bucurie în același timp.
E bine. E liniște, e toamnă. Mişcările trupurilor oamenilor dintr-o orchestră îmi sunt gânduri de ploaie şi zâmbete. Sunt toamnă, magie şi litere.