Înflorim chiar și atunci când purtăm în noi părți uscate.
Îmi spun tot mai des, ca o mantră: doar iubirea e reală. Indiferent de haos, transformări sau provocări, suntem mereu întregi în iubire. Poate că sunt clișee, dar, în tumultul vremurilor pe care le trăim, iubirea pare singura salvare a minții și a sufletului.
Astăzi a fost echinocțiul de primăvară. Tot astăzi, mamaia mea ar fi împlinit 101 ani. Cu cât descopăr mai multe despre strămoșii mei, cu atât mă gândesc mai mult la ea. Ce prețioase ar fi fost poveștile ei acum, dacă aș fi știut să le ascult la timpul potrivit…
Fiecare nume nou adăugat în arborele genealogic îmi aduce un val de emoții amestecate: bucurie, recunoștință, melancolie. Vieți mici, trăite în istorii mari.
Încă mai așez piese. Un prenume. O legătură. O poveste. Patru bunici. Opt străbunici. Șapte stră-străbunici din șaisprezece.
În unele zile lucrez încet, ordonat, cu răbdare.
În altele, mă arunc haotic de la o epocă la alta, de la un sat la altul, de la un neam la altul.
Astăzi am început să fotografiez catagrafia din 1838, deși încă nu am niciun nume din perioada aceea. Și nici amintirile mele de chirilică din facultate nu prea mai există. Dar le păstrez. Să fie acolo. Să-mi așez mâinile pe documentele de la începuturile noastre. Să știu spre ce mă îndrept..
Astăzi a fost și Ziua Internațională a Fericirii. Poate ar trebui să ne redefinim fericirile. Să nu le mai căutăm în visuri îndepărtate, ci în ceea ce suntem și avem astăzi – și în tot ce există datorită celor care au fost înaintea noastră.