Aseară citeam pe pagina celor de la Centrul de Consultanță Istorică despre faptul studiile arată că ADN-ul nostru poartă secvențe din viața a 254 de înaintași.
127 sunt femei: mame, bunici și străbunici.
127 de mame. Fiecare cu propria poveste, cu viață și moarte, cu bucurie și durere. M-am gândit la toate – la cele cărora le-am putut da nume și la cele pe care nici măcar nu le cunosc.
M-am gândit cu sufletul plin de recunoștință că au dat darul vieții mai departe și a ajuns până la fetele mele.
Ce onoare să mă alătur liniei acestor femei puternice și bune, care au muncit neobosit pentru ca urmașii lor să aibă o viață mai bună.
Au trăit, au iubit, au născut copii, au cultivat pământul, au pregătit mâncare și au spălat rufe, cu drag și cu trudă deopotrivă. Au cusut, au ținut gospodării, au copt cozonaci și au spus rugăciuni în fiecare seară.
Au îngropat copii și bărbați, au trecut prin războaie și boală, au ținut nepoții în brațe și au murit cu sufletul frânt, uneori lăsându-și copiii în urmă.
Mai aproape de cele 127 de mame din ADN-ul meu
Și poate nu a fost întâmplător că astăzi am ajuns, în sfârșit, la cea mai în vârstă rudă din partea tatălui meu. Mătușa lui, soră cu mamaia, are 85 de ani și o minte incredibil de ascuțită. Și datorită ei astăzi am fost mai aproape de strămoșii mei.
9 mame. În seara asta am aprins o lumânare pentru cele 9 mame pe care le pot numi astăzi, bunici, străbunici și stră-străbunici. Femei cu nume frumoase și vieți grele, care au trăit și au iubit și mi-au fost înaintașe. Și pentru toate celelalte pe care nu le știu nici măcar după nume.
La mulți ani, mama mea incredibilă. Îți mulțumesc pentru viață și atât de multă iubire.
10 femei din 127.