Spre oricine

Când ajungi, dă un semn, un telefon ceva. Întotdeauna am senzaţia că o să uiţi, ca voi sta aici, înghesuită într-un colţ de cameră, răsfoind o carte, o revistă, că tu ajungi dar uiţi să suni. Pe mine, pe oricine. De ce uită oamenii să sune?

E mult timp de când ai plecat. Poate deja ai uitat de mine, poate nici nu îţi aminteşti că sunt undeva, pe aici. Gândul că te trezeşti într-o zi şi pur şi simplu ce era ieri important, azi e doar un amănunt, mă sperie. Mi s-a întâmplat, dar când amănuntul devin eu, mă sperie îngrozitor.

Fiecare dintre noi avem o persoană care e acolo, care a uitat să sune, să spună că a ajuns, că vremea e frumoasă. Închid ochii şi îmi imaginez că e noapte. În noapte, oamenii devin sensibili. Îşi amintesc trăiri, vise, scrisori pierdute în agende din anii trecuţi, revăd fotografii, plâng, vor să repare greşeli, vor să retrăiască planuri, vor să sune.

Dar nu sună.

Mi-am dorit mereu să fiu scriitoare. Oameni trişti ca mine acum, să îmi citească rândurile, să mă admire. Să strânga cartea mea la piept, să alunece lacrimi pe copertă, să îşi scrie amintiri pe ultima pagină.

Sună când ajungi. Să ştiu că te mai gândeşti la mine.

6 Replies to “Spre oricine

  1. Ma regasesc in fiecare idee, in fiecare cuvant. Ma rascoleste si ma face sa zambesc cum redai ceva ce eu simt adanc. Imi place si mie enorm sa scriu si sper sa vina ziua in care sa am usurinta ta de a scrie ceva ce simt adanc inauntru.

  2. Mi-ar placea sa iti scriu cateva randuri.. Nu stiu daca e posibil.. Mi-ar placea sa iti scriu cateva randuri intr-unalt coltisor, retras de ochii lumii.
    Email?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.