E doar un geam, zise copilul cu mingea în mână, e doar un geam.
Taci. E târziu, mai târziu decât a fost vreodată și habar nu ai când o să mai fie vreodată ca înainte. O să mai fie, oare, ca înainte?
Aduni în tine toate durerile alor tăi, ți le pun pe suflet din ziua în care te naști și nu ai nicio șansă. Duci după tine corvezi de suferințe trăite din generație în generație și habar nu ai de ce te trezești într-o zi cocoșat de tristeți inutile.
Să porți în tine amărăciuni inexplicabile, să le duci pe picioare și să nu știi unde să le lași măcar o oră, să trăiești puțin, să simți cum îți curge sânge-n vene.
Și când se sparge ceva în tine, e spart pentru totdeauna, nimeni nu poate lipi, nimeni nu poate ascunde.
E doar un geam, zise copilul cu mingea în mână, e doar un geam.
Femeia trase perdeaua peste geamul spart și se așeză deznădăjduită pe fotoliu.
Nu mai e de prea mult timp doar un geam, e totul în tine care se frânge, se sparge, se rostogolește fără să poți face nimic. Se duc anii aiurea, ca visele, ca tramvaiele șuierând la miez de noapte.
E doar un geam, copile, auzi? E doar un geam.
📌 Ziua 14 din 15. Geamul #our15daysofwriting
Poți găsi aici detalii despre aceste exercițiu creativ – acceptă provocarea!