Corp Străin. Războaiele pe care ni le-au inventat alții

Am crescut într-o lume în care era firesc să te preocupe cum arăți. La școală, încă de când eram destul de mică, fetele din jurul meu se aranjau, se machiau, își făceau unghiile și se epilau. Am simțit presiunea de a fi la fel, ca orice pre-adolescentă dornică să fie acceptată. Nu am căzut în plasa acelui trebuie să fiu ca ele, dar am suferit de multe ori pentru că eram diferită.

Nu îmi amintesc vreun moment în care am început să îmi resping corpul, dar știu când am conștientizat toată povestea asta. Habar nu am când trupul meu a devenit doar un corp străin, dar știu când am făcut pace cu el. La capătul unui război inventat de alții, după douăzeci de ani, am acceptat cine sunt și am început să curăț câmpul de luptă.

Mi-am urât corpul.

Am urât faptul că am un metru și jumate și un corp imperfect. Mi-am urât fiecare kilogram în plus, mi-am urât chipul și dinții și porii. Și m-am urât cu zâmbetul pe buze, pretinzând că mă simt bine exact așa cum sunt.

Mi-am urât pântecele când nu au putut să crească în ele viață. Mi-am urât durerile și fricile pe care le resimțeam în tot corpul. M-am urât de fiecare dată când mă sufocam.

Am urât hainele care nu acopereau, nu rezolvau, nu stăteau în niciun fel. Am urât oglinzile în care mă priveam cu ochii aproape închiși. Și mai mult decât orice, am urât privirile celorlalți și tot ce credeam eu că ei gândesc despre mine.

M-am urât fiecare dată când m-am îndrăgostit, îngrozită că mă vor vedea așa cum mă văd eu.

M-am urât atât de tare. Adevărul este că, după o vreme, te obișnuiești cu neiubirea, cu tristețea, cu amarul.

Corp Străin by Andrada Pavel

Andrada Pavel este una dintre cele mai curajoase femei pe care le știu. Să îți dai voie să fii atât de vulnerabilă este un gest de mare putere. A lansat de curând un proiect care aduce în prim-plan percepția despre corp. Avem nevoie să vorbim despre corp, despre tulburări alimentare, despre sănătate mintală. Avem nevoie să creștem într-o lume în care să știm cum să fim blânzi cu noi înșine. Găsiți povestea Andradei și a femeilor curajoase care au ales să vorbească despre lucrurie nevorbite accesând acest link. Susțineți proiectul, dați-l mai departe și vorbiți despre lucrurile pe care (ni) le spunem rareori și doar cu lumina stinsă.

foto: Andrada Pavel

foto 1: Adrian Scutariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.