Dragostea pentru cărți începe acasă

Au fost vremuri în care nu mi-era la îndemână să vorbesc despre dragostea Iunonei pentru cărți. Poate și pentru că am avut parte de câteva reacții ciudate, printre care și premisa că îî cumpăr prea multe cărți în loc să îi iau jucării. Și după niște reacții tare faine (online și mai ales offline) la câteva stories pe instagram, mi-am dat seama că e stupid să nu vorbesc cu drag despre asta. Cred cu tărie că dragostea pentru cărți începe acasă. Și ține toată viața.

La noi acasă se citea

Îmi amintesc aproape toate cărțile pe care le-am avut în copilărie. Știam toate poveștile, le citeam surorilor mele mai mici și păpușilor. Aveam o bibliotecă decentă și îmi amintesc că tata ne aducea mereu cărți de la fratele lui care avea mult mai multe cărți decât noi, în special Dumas și Eliade.

Cumva, undeva prin școală, am pierdut pasiunea pentru citit. A avut legătură cu învățătoarea de atunci și cu felul ei brutal de a ne educa. Apoi am citit doar pentru că eram conștiincioasă. Abia în clasa a noua am simțit din nou foame aceea de a citi tot ce prind.

De-atunci am citit (aproape) tot timpul. Au fost perioade în care devoram cărți și perioade în care pur și simplu nu rezonam cu nicio poveste. Am citit în vremuri de pace, de restriște, de tristețe, de bucurie. Am citit cărți de beletristică, istorie, dezvoltare personală, psihologie, parenting, sociologie, spiritualitate, chic-lit, biografii și memorii.

Și totuși, am citit mult prea puține cărți și am cumpărat mai multe decât am putut duce.

La noi acasă se citește

Întotdeauna mi-au plăcut cărțile pentru copii. Am simțit mereu că în paginile lor se ascunde multă magie și un soi de curaj și autenticitate pe care prea nu îl găsești în paginile cărților pentru oameni mari. De altfel, cred că una dintre cărțile pe care le-aș lua cu mine pe o insulă pustie este Micul Prinț. Mi se pare fascinant felul în care o poveste atât de simplă poate însuma atâtea semnificații.

I-am cumpărat cărți Iunonei de când avea câteva luni. Ne-am dorit tare mult să le aibă la îndemână, să știe de existența lor. Le-a descoperit fascinată când nu avea nici șase luni și le adoră de atunci. Nu este zi în care să nu „citească”. Are zeci de cărți, le știe pe fiecare-n parte și a avut deja mici obsesii pentru anumite cărți.

Citim împreună în fiecare zi, citim întotdeauna la culcare. Le răsfoiește singură „citind” cu voce tare imitându-mi interpretările, știe personaje, replici, idei. Știu că nu despre asta e vorba, dar trebuie să recunosc că suntem tare mândri de îndrăgosteala ei pentru povești.

Îmi place să cred că o să își amintească, peste ani, de felul în care se simțea când citeam împreună, de felul în care au născocit în noi poveștile astea. Dragostea pentru cărți începe acasă. Și ține toată viața.

#cărțileIunonei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.