Clipe dintr-o toamnă

Sunt tăceri pe care le cauți uneori, senzațiile de liniște, de aer care se aude și pace care se vede. Sunt tăceri care vin firesc, fără să le ceri, fără să le cauți. Sunt momente în care respiri, după lupte nebune cu oameni, întâmplări sau nedreptăți… cu toate pietrele care se prăvălesc peste tine, deși încerci să urci cât mai sus.

De la fereastră, toamna mi-e amară. Mi-e atât de dragă încât gândul că iarna își face loc în oraș mă face s-o iubesc și mai tare, cu toată amărăciunea ei.

Sunt toamnă, dintr-un sfârșit de vară pană într-un început de decembrie. Sunt toamnă cu întreaga ființă căci toamna e tăcere și liniște și amărăciune de cafea.

Sunt toamnă căci sunt toate clipele în care, după lupte care îți macină sufletul, sunt adiere de vise. Sunt toamnă căci ea e tăcere și resemnare.

Și nu resemnarea aceea care înseamnă renunțare, ci resemnarea care vine la sfârșitul unei lupte câștigate. Resemnarea care, dincolo de victorie, nu îți mai macină sufletul întrebându-te și totuși de ce a fost nevoie de luptă?, ci sentimentul că într-un fel sau altul, liniștea aceasta a lacrimilor uscate pe obraji după o noapte de furtuni înseamnă, totuși, o nouă zi.

Photo by Zack Minor on Unsplash

2 Replies to “Clipe dintr-o toamnă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.