Le țin mereu aproape de oglindă, să îmi fie la îndemână şi totuşi uit des de ele. Stau cuminți în coşulețul lor de răchită cumpărat de la ikea şi mă aşteaptă. M-au aşteptat mereu, de ani de zile, mereu altele şi întotdeauna aceleaşi.
Au strâns pe ele zeci de feluri de prafuri şi culori, cu tot felul de maclavaisuri. Au strâns rimel amestecat cu lacrimi de dor, urme de bulevarde aglomerate ale Bucureştiului meu.
Ascunse prin borsete de călătorie, traficate între prietene după ieşiri în oraş şi petreceri pijamale. Trezite la răsărit de soare şi îmbibate în ape termale sau lapte cu arome, au curățat urme de sărutări şi despărțiri, de cutreierări, aşteptări şi înfrângeri.
Afară a rămas mereu furtuna şi vâltoarea oraşului, înăuntru, în toate băile în care am ajuns, în fața fiecărei oglinzi, am stat aproape uitând să respir, înlăturând măşti, iluzii, personaje.
Şi uneori nu e curaj mai mare decât să îți cureți fața ca şi cum te vindeci de doruri, să te priveşti în ochi, tu pe tine, aproape goală, vulnerabilă şi tăcută. Să îți zambeşti cu blândețe şi să ştii că ai făcut tot ce-ai putut mai bine în ziua care a trecut, în toate zilele care au rămas în urmă.
Dischetele mele de bumbac stau cuminți aproape de oglindă, în coşulețul lor de răchită cumpărat din ikea. La fel ca ele, în atâtea băi, borsete, genți sau rafturi, altele aşteaptă blânde să strângă de pe chipuri urme de prafuri şi culori, maclavaisuri şi lacrimi, tăceri şi înfrângeri.
📌 ziua 3 din 15. Banalul #our15daysofwriting
Poți găsi aici detalii despre aceste exercițiu creativ – acceptă provocarea!