Mamele care îşi cresc copiii singure.
Gândul la ele mă reporneşte când simt că nu mai pot, când sunt obosită, anxioasă sau tristă. Sau toate în acelaşi timp.
Sunt zile în care ne suntem soare de dimineață până seara, la fel cum sunt zile în care în care toți dragonii mei se pun de acord să îmi încerce răbdarea în toate felurile cu putință.
Sunt zile în care totul iese minunat, la fel cum sunt zile în care abia aştept să se facă seară să mă pot închide într-o cameră singură cu gândurile mele.
Si când nu mai pot, respir de mai multe ori şi mă gândesc la ele.
La mamele care îşi cresc singure copilul. Sau copiii. Mame care reuşesc să se adune să facă tot ce-i mai bun pentru familia lor. Mame care se organizează, care cer ajutorul, care fac lucrurile să se întâmple fără să se plângă. Şi care plâng când au răgaz. Dacă au.
Când nu mai pot, mă gândesc că mamele care îşi cresc singure copiii sunt mai obosite decât mine. Mă gândesc că eu pot să iau o pauză mai uşor, că mi-e mai simplu să rămân singură o oră-două şi să îmi recapăt energia. Mă gândesc că mi-e o idee mai simplu. Sau mai multe.
Ce curajoase sunt mamele care îşi cresc singure copiii. 💚
📌 ziua 9 din 15. Avântul #our15daysofwriting
Poți găsi aici detalii despre aceste exercițiu creativ – acceptă provocarea!