Alexa Petre are 27 de ani și este un munte de răbdare și responsabilitate, cu un zâmbet și o gingășie aparte. Și probabil mânuiește bine magia timpului de vreme ce nu pare să trăiască în lumea unde ziua are 24 ore. Am lucrat împreună în biroul de presă al Festivalului Internațional George Enescu din 2019. Și-a dedicat timpul și energia într-un mod fabulos, deși mai avea câteva proiecte în derulare. Împreună cu ea, am reușit să intermediem peste 300 de interviuri cu muzicieni din toată lumea.
Înainte.
Alexa Petre era angrenată în multe proiecte înainte de pandemie și își amintește că îi era tot mai greu să le ducă pe toate. Are un job, o afacere proprie sub forma unui atelier floral împreună cu o prietenă, e studentă la două (!) programe de master la Facultatea de Filosofie. În plus, face voluntariat la o asociație de promovare a patrimoniului.
Nu îmi propusesem să ajung atât de aglomerată, pur și simplu mi-au apărut în cale niște oportunități faine pe care le-am acceptat cu inima deschisă, fără să mă gândesc la ce va însemna să le duc pe toate. Și s-au tot adunat până când ajunsesem să jonglez agitată cu atâtea activități, mereu îngrijorată că nu am timp, că nu o să reușesc, că o să uit să fac ceva.
credit foto: BO Creative Nomad
este un atelier floral romantic-visător, cu drag de arhitectură veche și pasiune pentru stilul sauvage. Ne jucăm cu florile în mod sustenabil și cu respect pentru natură, și suntem bucuroase să fim eco-friendly și plastic-less.
puteți găsi niște fotografii absolut spectaculoase.
Puteți urmări cel mai recent material despre Flori Sauvage în emisiunea , un reportaj realizat de minunata Valentina Băințan.
Izolare.
Perioada asta m-a prins stresată, cu un regim draconic de organizare a timpului și cu tot mai multă îngrijorare că nu o să reușesc să le duc pe toate la capăt. Cu planuri mari pentru Flori Sauvage, atelierul nostru floral, cu care speram să ducem la bun sfârșit niște proiecte foarte frumoase anul acesta. Cu două disertații în pending, cu deadline-uri la job, cu oboseală acumulată, cu dorința să vină primăvara mai repede, dar fără să treacă timpul.
A venit primăvara și aproape că a trecut, iar Alexa s-a bucurat de ea privind-o de la geam, văzând de la distanță cum înfloresc copacii, cum zilele devin tot mai lungi și se face din ce în ce mai cald. Și, brusc, a venit vara. Sau cel puțin eu așa simt, că am ajuns acasă la finalul unei zile de început de martie, ușor înfrigurată și gândindu-mă cum o să lucrez de acasă în perioada următoare, am clipit de câteva ori și, iată, e sfârșit de mai.
Rutină în izolare.
Pentru Alexa Petre perioada de izolare a fost a blessing in disguise. M-a obligat să mă opresc din goana mea zilnică, să stau mai mult cu mine însămi, să-mi pun întrebări despre ce îmi doresc cu adevărat din toate (prea multe) câte fac. Am învățat să mă bucur de micile bucurii care au fost evenimente majore și surse de încântare: o prăjitură, o plimbare cu cățelul prin parcul în care tocmai înflorise liliacul, un Skype cu prieteni de la mare depărtare.
A reușit să capete un echilibru prin rutina sa zilnică: face yoga măcar o jumătate de oră în fiecare zi, își organizează ziua în timp separat pentru job și pentru disertație, se culcă și se trezește la aceleași ore, indiferent că e zi a săptămânii sau weekend. Sunt lucruri simple care au ajutat-o mult să aibă un pic de control asupra prezentului. Am învățat că nu e atât de înfricoșător să te oprești din ritmul vieții de zi cu zi. Că e chiar bine să te mai oprești din când în când, să iei o pauză și să te uiți în jurul tău, să vezi că de fapt frumosul stă în lucrurile alea mici și neimportante pe care tinzi să le ignori în iureșul cotidian.
Alexa și blănoasa ei, Irma
Doruri.
Cel mai dor îmi este să mă joc cu florile. Să mă duc la piața de flori. Să observ ce flori noi au mai apărut în sezon, ce sortimente și culori au mai adus furnizorii din Olanda. Să-mi cumpăr un braț de flori și să mă las inspirată de ele să creez ceva. Să intru în acea stare de flow pe care doar creația florală mi-o oferă.
Zilele astea, Alexa are vise mai mărunte. Să merg desculță prin iarbă, să miros trandafirii de grădină care tocmai au înflorit, să găsesc flori de salcâm ca să fac clătite cu ele. Am observat schimbarea florei lunile acestea cu o încântare aproape copilărească, pe care în anii trecuți mi-o pierdusem. A fost motiv de sărbătoare când am văzut un mănunchi de lăcrămioare înflorind timide pe o parceluță în fața blocului. 🙂
Frici.
Îi este frică că ne vom reîntoarce cu toții la ritmul nebun de dinainte. Mi-e frică că o să fie haos în trafic, să fie toată lumea nervoasă, gonind dintr-un loc în altul. O să fie praf peste tot, și pe șosele, dar și în mințile noastre. Sunt naivă să sper că ar putea să fie altfel căci oamenii nu învață așa ușor din perioade ca aceasta. Sau poate doar când trec prin greutăți care îi fac să-și reconsidere prioritățile. Dar, culmea, cred că o să-mi fie dor de liniștea aceea aproape absolută ce se așternea pe șosele noaptea, de atmosfera de duminică ce se resimțea în fiecare zi a săptămânii.
Nu o să-mi fie dor de incertitudine și de frica de a mă îmbolnăvi și, mai ales, de a-i îmbolnăvi și pe cei dragi. Dar cred că am învățat să trăiesc cu incertitudinea și frica asta, pe când nu aș vrea neapărat să mă reobișnuiesc cu haosul vieții de dinainte.
Din izolare în distanțare.
Pentru Alexa Petre trecerea de la starea de urgență la cea de izolare nu a adus prea multe schimbări. Scrie la lucrarea de disertație și acest lucru o ține preponderent în casă, în fața calculatorului. A încercat să evite să meargă în locuri aglomerate chiar dacă perioada de autoizolare a trecut. Nu e ca și cum virusul a dispărut și totul a revenit la normal. Am avut grijă să port mereu mască când am ieșit din casă, să minimizez interacțiunile. Dar cred că și masca ia mult din farmecul socializării.
Un exemplu trivial, dar care m-a pus pe gânduri: am fost la bancă acum câteva zile, iar persoana de acolo a făcut o glumă. Voiam să îi dau un răspuns jucăuș, însă nu știu cât de reușit a fost în final schimbul de replici, pentru că nu ne puteam vedea expresiile unul altuia. Mi-am dat seama că se pierde mult din căldura umană atunci când nu poți vedea expresia feței. Dar asta este, paza bună trece primejdia rea. Mai bine învățăm să exprimăm mai multe cu ochii și să îi facem să râdă pentru noi.
După.
Alexa Petre nu crede în promisiuni făcute în vremuri de restriște. Lucrurile nu se schimbă când ți-e greu, ci când le conștientizezi și decizi să acționezi asupra lor. Îmi doresc mult să îmi păstrez superputerea proaspăt acumulată de a mă bucura de lucrurile mici, pe care am căpătat-o fără să vreau neapărat, ci împinsă de circumstanțe. Dar aș vrea să rămână în mine această bucurie autentică și când circumstanțele sunt diferite. Să nu reîncep cu alergătura și să uit iar să iau pauză. Să învăț să-mi mai spun și nu, să mă mai și menajez. Sunt conștientă că e o schimbare ce nu vine fără efort și că va trebui să-mi reamintesc zilnic.
Lumea după.
Alexa Petre crede că lumea o să uite repede ce s-a întâmplat în cazul în care nu s-a îmbolnăvit și/sau nu a pierdut pe cineva drag. Consideră că inclusiv obiceiuri precum spălatul temeinic pe mâini vor fi pierdute de mulți. La nivel macro o să fie ceva turbulențe, probabil că o să vină o recesiune puternică ce va crea disensiuni și nemulțumiri în societate. Și mai cred că industria de turism o să fie puternic afectată. Nu vom mai putea călători atât de ușor din păcate. Fie din restricții impuse, fie chiar și din temeri proprii și precauții. O să fie greu să ne relaxăm complet, fără să ne gândim la sănătate, când o să plecăm prin depărtări.
Se gândește că oamenii vor fi mai puțin dornici de apropiere fizică, mai precauți în a se îmbrățișa sau a da mâna când se întâlnesc. Mai cred și că interacțiunea virtuală ca înlocuitor al interacțiunii din viața reală va deveni din ce în ce mai acceptabilă. Dar această tendință exista și înainte de pandemie. Este un rezultat al tehnologiei din viața noastră care ne împinge din ce în ce mai mult spre device-ul din mâna noastră decât spre omul de lângă noi. Perioada de distanțare socială nu a făcut decât să accelereze această tranziție către viața trăită în mediul virtual. Este ăsta un lucru bun? Pentru unii da, pentru alții nu. Nici eu nu mă bucur de această schimbare. Dar totodată cred că oamenii dragi care țin la tine rămân aproape indiferent de mediul prin care o fac.
De văzut/citit/ascultat
- Un serial. Nu mă uit la seriale. Recomand, pe post de înlocuitor, canalul de YouTube al National Theatre din Marea Britanie, care în perioada aceasta publică săptămânal câte o piesă din stagiunile trecute. Piesele sunt excepționale, totul e la superlativ. Nu îl ratați.
- Un film. Little Women, oricare versiune. Deși cred că mie mi-a plăcut cel mai mult cea mai recentă, din 2019. Un film de o estetică fabuloasă, regizat de Greta Gerwig, o femeie foarte talentată.
- O melodie/un album/un concert. În ultima vreme am ascultat multă muzică clasică. M-a ajutat să mă liniștesc și să mă concentrez. Pentru visat cu ochii deschiși, recomand In the Steppes of Central Asia de Aleksandr Borodin.
- O carte de ficțiune. Din categoria cărți ușoare care să încânte sufletul, recomand seria de cărți scrisă de L. M. Montgomery la început de secol XX. Din categoria cărți grele care să încânte mintea, recomand de Haruki Murakami.
- O carte de non-ficțiune. Of, nici aici nu mă pot abține să recomand două cărți… Prima ar fi , autobiografia lui Nelson Mandela, care s-ar putea să vă facă să vă puneți întrebări despre ce înseamnă cu adevărat libertatea. Iar a doua ar fi Prin Praf și Vise, o carte minunată scrisă de Roxana Valea, despre călătoria ei cu niște necunoscuți cu care a străbătut Africa de la nord la sud timp de câteva luni bune.