Copiii știu cel mai bine, de Deborah Carlisle Solomon, este una dintre cele mai utile cărți pe care le-am citit vreodată despre copii și parenting. Am citit-o mai târziu decât aș fi avut nevoie, când copilul meu avea deja doi ani. Și spun târziu pentru că mi-ar fi plăcut să o citesc când eram însărcinată. Aș fi scăpat de multe anxietăți.
Titlul complet al cărții este Copiii știu cel mai bine – Cum să crești un copil încrezător și capabil după metoda RIE®. Deborah Carlisle Solomon este un expert recunoscut în îngrijirea și dezvoltarea copiilor mici. A fost Director Executiv al RIE între 2006 și 2014, iar în prezent lucrează cu părinți, terapeuți, educatori și corporații, oferind cursuri și consultanță. Deborah este unul dintre cei mai apreciați și căutați vorbitori în cadrul conferințelor și atelierelor privind creșterea și îngrijirea copiilor.
RIE vine de la Resources for Infant Educarers și pune accentul pe conștientizarea vieții bebelușului. Înseamnă că îi percepm și le recunoaștem statutul de ființe unice și îi respectăm ca atare. Prin observarea lor atentă avem posibilitatea să îi lăsăm să ne arate cine sunt și de ce au nevoie. Pe site-ul RIE puteți găsi mai multe informații despre Magda Gerber, fondatoarea acestui concept de parenting, precum și diverse resurse pentru a înțelege mai bine practicarea principiilor.
citește despre cele 7 Principii de bază pentru o educație cu respect și blândețe
(un articol de Ioana Chicet-Macoveiciuc, printesaurbana.ro)
Copiii știu cel mai bine. Copiii știu cel mai bine?
Cartea este scrisă într-un stil simplu și lejer, cu multe inserții din experiențele părinților cu care a interacționat autoarea. Imaginându-mi cum ar fi fost dacă aș fi citit-o când eram însărcinată, cred că m-ar fi ajutat mult să îmi proiectez niște așteptări reale în legătură cu primele luni cu bebelușul. Da, noi am fost cumva norocoși și s-au aliniat planetele într-un mod incredibil. Dar știu cât de greu le-a fost multor mame. Tocmai de aceea, cred că poate fi o lectură plăcută și utilă.
În același timp, este o lectură ciudată dacă te raportezi la felul în care am fost obișnuiți să privim copiii. Mi-e greu să intru în discuțiile despre felul în care au fost crescuți copiii în societatea românească dinainte și după 1989, la felul în care îi desconsiderăm, la puterea pe care o exercităm asupra lor. Așa că fiind părtaș la tot felul de experiențe, indiferent că vorbim despre cum ai fost crescut sau ce ai văzut în jurul tău, poate fi complicat să asimilezi cu adevărat ce înseamnă să îți respecți copilul.
Am practicat un soi de RIE fără să știu. Mi-am format un stil de a-mi crește copilul citind-o pe Ioana Chicet-Macoveiciuc. Iar ea promovează educația cu blândețe și respectul față de copil. Nu aș putea afirma că am adoptat RIE ca filosofia mea de a-mi crește copilul, dar mi-am luat de acolo principiile în care cred și pe care le-am putut aplica în viața reală, dincolo de cărți.
De ce aveam nevoie să citesc cartea asta
Dacă începi să cauți online păreri despre carte, vei găsi fie laude și ridicări în slăvi, fie apelative precum kooky. Deși dezvoltă principii relativ simple, de bun simț, sunt oameni care nu rezonează cu ideea de a pierde, într-o oarecare măsură, controlul asupra copilului. Nu e deloc ușor să accepți că uneori copilul nu are nevoie de tine, ci se descurcă singur.
Oricât de ciudat ar suna, în primul an împreună cel mai tare m-a deranjat felul în care oamenii din jurul meu îmi luau copilul din brațe. Genul acela de reacție vai, ce draguță ești! hai la mine. Și omul întinde mâinile, nu îți cere voie, nu se gândește dacă e în regulă să îți atingă copilul. Și mă bloca îngrozitor. Copilul plângea de cele mai multe ori și se întorcea la mine. Asta în timp ce interlocutorul spunea ofensat – vai, dar stai cu mami toată ziua, de ce nu vrei și la mine. Sună dur, dar nu mi-am respectat copilul. Eu eram acolo să vorbesc pentru el. Și nu am făcut asta crezând că nu ar trebui să fie mare lucru să dau copilul din brațe. Doar că nu era alegerea mea.
Un alt lucru fain pe care l-am conștientizat a fost faptul că un bebeluș are mare nevoie să îi dai pace și spațiu. Cred că e normal să fii tentat să stai lipit de copilul tău, să vrei să îl ajuți, să îl îndrumi, să nu să se plictisească. Instinctual, însă, am reușit să îmi dau cumva seama că bebelușa mea avea nevoie să se uite la mâinile ei câteva minute sau să stea pur și simplu privind tavanul gângurind. Citind cartea asta mi-am dat seama că i-am dat spațiu să se descopere, că de cele mai multe ori nu m-am băgat în joaca ei, că am încercat mereu să o las să fie ea, așa cum știe.
Ce am învățat eu din cartea Copiii știu cel mai bine
Am răsfoit din nou cartea, încercând să scot câteva idei pe care le-am subliniat. E drept că am citit-o cu experiența a doi ani de părințeală și poate că a avut mai mult sens. Sau poate tocmai de aceea, articolul ăsta poate fi o introducere bună pentru cine se hotărăște să caute cartea.
- Arta observației. Oprește-te din nebunia vieții și dă-ți voie să înveți să trăiești într-un alt ritm. Un fel de slow living diferit de tot ce ți s-a întâmplat în viață până atunci. Adeseori, copiii mici sunt percepuți în mod eronat ca necooperanți, când, de fapt, ei nu pot ține pasul cu ritmul rapid al vieții.
- Plânsul. Lasă copilul să plângă. Cred că povestea asta are multe rădăcini în felul în care a fost crescută generația mea; plânsul a fost mereu rușinos și urât, așa că noi am adunat înăuntru dureri și furii. Plângi tare, te aud. Uneori avem nevoie doar să fim auziți. Sau văzuți. Nu are nevoie de o suzetă care să-l facă să tacă sau de clasicul gata, n-ai nimic.
- Sunt oglinda copilului meu. Calmul meu ajută copilul să se calmeze. Nu e nevoie să îi repar plânsul sau starea de spirit. Copilul are nevoie doar să știe că sunt acolo și că sunt bine.
- Îngrijirea este un lucru pe care îl facem cu copilul, nu pentru copil. Atât timp cât ne tratăm copilul cu respect, suntem conștienți că suntem o echipă. Și facem totul împreună.
- Banalul schimbat de scutec. Ăsta a fost momentul în care pur și simplu am conștientizat cât de banal devine schimbatul scutecelor și cât de greșit ne raportăm la asta. Un stil rapid și mecanic de schimbare a scutecelor transmite un mesaj negativ – că este neplăcut să te ocupi de corp și de funcțiile lui. Această idee este întărită atunci când copilului i se dă o jucărie pentru a-i distrage atenția cât i se schimbă scutecul. El învață să ignore ce i se întâmplă, mai degrabă decât să simtă indiferența cu care îi este atins corpul și absența emoțională a adultului.
Seria Educație cu blândețe, editura Univers
Copiii știu cel mai bine este o resursă minunată pentru a înțelege să comunici cu bebelușul tău. Cred că este un instrument foarte util pentru conștientizarea felului în care alegem să ne comportăm cu copiii noștri. De altfel, am citit aproape toate cărțile din seria aceasta și pot spune că miezul fiecăreia dintre ele este această convingere că putem alege să ne tratăm copiii cu respect și blândețe.
Din aceeași serie, recomand cu mare drag:
- Nu există copii răi (Janet Lansbury)
- Parenting de râsu’-plânsu’ (Anna Whitehouse și Matt Farquharso)
- Cum să creștem ființe umane (Ross W. Greene)
- Copilul tău competent (Jesper Juul)
Am mai scris cartea Parenting de râsu’-plânsu’ din seria Educație cu blândețe, editura Univers.