Să scriu. Să scriu mult să nu uit. Să scriu haotic prin jurnale si agende vechi, pe telefon în orice document nimeresc în grabă, pe laptop în tihnă, pe pagini aranjate după dată.
Să scriu să nu uit miracolul zilelor banale, ce contează cu adevărat, să nu uit cuvintele lor, cărțile, călătoriile, râsetele în hohote și bucuria. Să scriu să nu uit amarul, greul, întunericul.
Să scriu despre părinții mei să nu uit copilăria si toate amintirile noastre în cinci. Să scriu poveștile mamei, să nu le pierd. Să scriu despre tata căci mi-e groaznic de dor în fiecare zi. Să scriu să nu îl uit.
Să-mi caut rădăcinile și neamurile. Să caut povești și fotografii, arhive și morminte. Să pun pe hârtie Arborele. Să-mi onorez strămoșii, bunicii și părinții așa cum pot mai bine, lăsând fetelor mele mai mult decât am știut eu.
Să scriu despre noi și despre povestea noastră, cum a început ca un vis într-o după-amiază leneşă de luni când ne uitam unul la altul fără să știm că în spațiul dintre noi aveam să construim un univers. Să scriu să nu uit ce minune trăim în fiecare zi.
Să scriu despre zânele noastre senine care nu vor mai fi niciodată atât de mici cât sunt astăzi. Să scriu să nu uite, să le cos rădăcini și aripi, să știe cât sunt de iubite și văzute. Să scriu pentru ele și despre ele, despre lumea noastră.
Să scriu să nu mă uit. Să nu mă las pradă umbrelor mele, să cos rănile și să le fac rădăcini. Să scriu să las lumina să intre în fiecare colț de întuneric. Și, când o să vină timpul potrivit, să înfloresc din nou după cele mai lungi ierni ale sufletului meu.
Îmi doresc ca 2025 să fie despre speranță și senin, despre începuturi și despre întregiri. #2025descris
Să aveți un 2025 blând cu visurile voastre!