Va fi bine e un soi de mantră pe care o repet de fiecare dată când simt că nu pot respira. Vom fi bine, voi fi bine.
Pentru mine cerul, copacii, soarele înseamnă un va fi bine. Vom fi bine. Înseamnă că oricât e de greu acum, vom găsi o cale să ne fie (mai) bine. Înseamnă că dacă ne e bine acum e pentru că am crezut în asta când ne-a fost îngrozitor de greu.
Nu cred în acel Va fi bine spus din politețe sau din frică. Al meu este despre speranță și recunoștință.
Povestea mea cu story-urile cu Va fi bine a început după durere. Și mi-am regăsit speranța. Așa că de fiecare dată când ridicam telefonul să fac o fotografie încercam să fiu acolo, dincolo de lentilă. Să înțeleg ce minune e să pot privi cerul, să pot sta printre copaci, să mă pot bucura de natură. Chiar dacă eram tristă, obosită sau speriată.
După ce treci prin povești care lasă urme în tine capeți perspectivă. Și știi că într-un fel sau altul o să fie bine, chiar și după cele mai tumultoase vremuri. Pentru mine, este acel moment conștient în care corpul, mintea și sufletul îmi stau în echilibru. Și e bine.
Vom fi bine.
Știu că uneori o expresie de genul acesta poate fi un trigger. Poate fi enervant și nepotrivit. De unde știm că o să fie bine? Și așa este. Uneori chiar nu este. Dar chiar și cea mai cruntă furtună trece. E drept că cel care rămâne în urma ei nu mai e același om. Ne învață să ne reconstruim binele, să ne reinventăm lumile. Și ajunge să fie mai bine.
Așa că pun story-uri cu Va fi bine ca un reminder pentru mine. Ca o îmbrățișare pentru celălalt. Ca un reminder că trăim. Din recunoștință. Din dragoste. Și vom fi bine.