Străini printre străini

Nu suntem decât străini printre străini. Nu știm nimic despre oamenii de lângă noi. Aproape nimic.

Nu vă sperie ideea că aveți în jurul vostru oameni despre care știți foarte, foarte puțin? Până la urmă, nici despre noi nu putem afirma vreodată că ne știm perfect. Toți începem ca străini. Ne tatonăm, ne încercăm, trecem prin întâmplări împreună, ne dezamăgim, plecăm, ne întoarcem, învățăm să cunoaștem, să acceptăm, să întrebăm, să fim acolo, să tăcem, să rămânem. Și totuși, nu suntem toți venetici printre venetici?

E mare lucru să cunoști oamenii din jurul tău. Să știi că le place cafeaua amară și cicolata albă, filmele alb-negru și cărțile vechi, să poți gândi cu oamenii dragi pe aceeași lungime de undă, să te gândești la ei și ei să sune în secunda doi, să poți povesti oricând despre ei, despre cât de minunați sunt.

Dar e fascinantă ideea că în general știm atât de puține despre oamenii din jurul nostru. Îmi place întotdeauna să îmi imaginez oamenii fără masca firească de zi cu zi, cu durerile și temerile lor, cu vise mărețe și vulnerabilități. E minunat să descoperi oamenii pe care îi credeai într-un fel.

Poate că suntem străini printre străini. Până la urmă, chiar cred că în călătoria asta în lume suntem singuri. Fiecare și Cerul. Dar suntem singuri doar pentru a descoperi minunile din jurul nostru și pentru a le prețui cu adevărat. Măcar în teorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.