Sexul vs Barza este prima platformă de educație sexuală în format video din România. Mai mult decât atât este o oportunitate de a deschide discuții, de a învăța, de a normaliza firescul. Dacă nu ai redirecționat încă procentele* din impozitul pe venit, te invit să iei în calcul această organizație care schimbă cu adevărat ceva în societatea românească. Sau . E o investiție minimă într-o societate sănătoasă.
Sexul vs Barza preia definiția educației sexuale formulată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Conform acesteia, educația sexuală înseamnă a învăța despre aspectele cognitive, emoționale, sociale, interactive și fizice ale sexualității. Educația sexuală trebuie să fie adecvată vârstei și corectă din punct de vedere științific. Ea înzestrează copiii și tinerii cu informații, competențe și valori pozitive legate de sexualitate, relații sănătoase și respectul față de sănătatea sexuală.
a studiat să devină profesoară, absolvind o licenţă în litere franceze moderne și o licenţă în germanistică de la Université Lumière Lyon 2. A absolvit un Master în Sănătate Publică la Facultatea de Medicină Charité Universitätsmedizin Berlin. În 2012 a fondat Sexul vs Barza, prima platformă video online de educație sexuală din România, care se adresează cu precădere adolescenților de 14+ ani și tinerilor.
Tu ai redirecționat 3.5% din impozitul pe venit?*
*3,5% pentru organizațiile cu statut de utilitate publică și 2% pentru celelalte ONG-uri
Mai e nevoie să ne întrebăm de ce avem nevoie de educație sexuală?
Poți închide ochii, dar știi că trăim într-o țară în care discuțiile despre sex sunt tabu. Nu ne cunoaștem corpul, nu știm să ne protejăm copiii și tinerii de abuzuri. Nu știm să ne privim în ochi și să avem conversații despre normalitate.
Conform organizației Salvați Copiii, statisticile internaționale arată că una din 5 fete și unul din 20 de băieți au fost victime ale abuzului sexual. Vârsta cea mai vulnerabilă pentru abuzul sexual este între 7-13 ani. 3 din 4 adolescenți au fost abuzați de o persoană cunoscută.
În 2018, 674 de fete sub 15 ani au devenit mame și 18.173 de adolescente cu vârsta între 15 și 19 ani au născut. În cazul mamelor sub 15 ani, 655 sunt la prima naștere, 18 la a doua și există și un caz în care tânăra mamă se află la a treia naștere. Situația nașterilor la mamele între 15 și 19 ani arată astfel: 12.906 sunt la prima naștere, 3.657 la a doua, 673 la a treia, 63 la a patra, 7 la a cincea și 1 la a șasea naștere (date semi-definitive pentru anul 2018, INS, consultate în septembrie 2019 de Salvați Copiii).
De ce am ales să susțin Asociația Sexul vs Barza
Știu de această asociație de mulți ani, din vremurile în care Adriana Radu era la început de drum. Întâmplător, aveam o prietenă comună. Am urmărit de atunci activitatea asociației, dar abia de vreo trei-patru ani pot spune că am început să urmăresc și să apreciez cu adevărat ce face Adriana. Poate pentru că am înțeles că educația sexuală nu ar trebui să fie opțională, ci este o necesitate.
M-a îngrozit dezbaterea din mediul online despre mult controversata educație sexuală din școli. Atât timp cât sunt oameni care cred că educația sexuală ar transforma copiii în niște obsedați sexuali probabil suntem destul de departe de normalizarea subiectului.
De ce ne e frică de educația sexuală?
Frica de a vorbi despre sex are atât de multe rădăcini în trecutul nostru istoric și familiar încât o să fie nevoie de încă o generație să ajungem la normal. Dar cum să ajungem acolo dacă cei mai mulți dintre noi, tineri de 30+ încă nu vorbim despre sex, corp, sexualitate.
Cum să facem din educația sexuală un lucru firesc când noi încă le zicem copiilor noștri că i-au adus barza? Probabil, unul dintre răspunsuri este faptul că noi nu știm lucruri despre noi înșine, despre corpul nostru, despre sexualitatea noastră. Nu putem da mai departe ce nu știm. Dar putem rupe noi cercul ăsta vicios.
Vă provoc să urmăriți măcar o parte din video-urile Adrianei. S-ar putea să fiți surprinși de câte lucruri nu le știați despre corpul vostru.
Corp de fată
Corp de băiat
Ce face Asociația Sexul vs Barza
- Oferă răspuns la lipsa cronică de educație sexuală din România. Canalul de Youtube SEXUL vs BARZA are 104.000 de abonați și peste 120 de videoclipuri vizionate de peste 12 milioane de ori.
- Oferă în parteneriat cu Salvați Copiii România un serviciu online gratuit de consiliere pentru tineri și tineri adulți.
- Luptă prin eforturi de advocacy pentru ca educația sexuală în școli și pentru servicii de sănătate reproductivă prietenoase cu tinerii.
Citește interviuri despre activitatea asociației
30 sub 30 – Adriana Radu, Fondator Sexul vs Barza: O altfel de educație. Pune umărul, de peste 7 ani, la creșterea nivelului educației din România. (Forbes România, aprilie 2020)
Educația sexuală este un singur aspect al unui țel mai mare de sănătate publică: îmbunătățirea educației și serviciilor pentru sănătatea reproductivă a oamenilor din România. Încerc să păstrez acest țel în minte și mi-am creat o igienă de lucru bună: nu am smartphone și nu am internet acasă de un 1 an și jumătate. Din această distanțare față de internet s-au cristalizat două lucruri. Pe de o parte, piesa de teatru, iar pe de altă parte, un parteneriat cu Salvați Copiii România. Din aprilie 2020, un psihiatru lucrează cu jumătate de normă la Sexul vs Barza și răspunde la cererile de consiliere care vin de la adolescenți și tineri adulți.
- Am vorbit cu un expert în educație sexuală, să înțeleg de ce copiii români au nevoie de asta. De unde afli că educația sexuală nu te transformă deloc într-un derbedeu. (Interviu cu Adriana Radu pentru Vice România, iunie 2015):
Potrivit acestui studiu Unicef, vârsta medie la care se începe viața sexuală în România, e de 15 ani și jumătate. Deci, ce ziceam mai devreme: adolescenţii fac sex. Cred că părinţii s-au prins cum funcţionează lumea şi s-au prins că tinerii fac sex, dar unii nu știu cum să verbalizeze ce-ar avea de zis. De asta avem nevoie de educație sexuală la zi, în școli, ca să ne asigurăm că toți au acces la informații și pot lua decizii în cunoștință de cauză.
Susține Asociația Sexul vs Barza
- Like pe Facebook.
- Povestește prietenilor tăi despre Asociație. 🙂
- Eu . Înseamnă 25 lei/lună (cât o cafea și prăjitură). E o investiție minimă. Dar 50 de oameni care dau 5 euro înseamnă 250 de euro pe lună, bani care înseamnă ceva pentru un ONG mic. Ce zici? Ne adunăm 50? 🙂
- Donații unice (prin PayPal sau virament bancar) – .
- Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit (pentru 2020, termenul limită este 30 iunie).
- Sponsorizează cu până la 20% din impozitul pe profit ().