Am adunat 25 ONG-uri pentru a îți da idei unde poți redirecționa 3.5% din impozitul pe venit. Anul acesta termenul limită este 30 iunie. Dacă ai avut venituri în 2019, nu ignora povestea asta și alege o cauză pe care să o susții. 3.5% din impozitul tău pe venit nu înseamnă o donație, ci este o redirecționare: dacă nu alegi cui să dai aceste procente, banii tăi vor merge la stat. Este un procent din impozitul pe care îl plătești deja prin veniturile pe care le-ai avut în anul anterior. Dacă avem posibilitatea asta de a susține un ONG, de ce să nu o facem?
- Poți găsi aici lista cu adresele administrațiilor financiare.
- dacă ai avut în 2019 venituri din salarii și asimilate salariilor, pensii, activități independente/activități agricole impuse pe bază de normă de venit, activități independente realizate în baza contractelor de activitate sportivă pentru care impozitul se reține la sursă, drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele pentru care venitul net se determină în sistem real, cedarea folosinței bunurilor pentru care venitul net se determină pe baza cotelor forfetare de cheltuieli sau pe baza normelor de venit.
Lista mea de oameni buni
Este o listă personală de ONG-uri care schimbă lumi cu oameni pe care îi admir mult. Susțin unele organizații prin donații ocazionale sau recurente, iar despre altele le povestesc prietenilor, le promovez proiectele, fac interviuri. Cu siguranță, sunt foarte multe care merită atenția noastră, important este să ne alegem o cauză și să facem ceva.
Sunt mulți oameni care își sacrifică timpul, energia și uneori banii să schimbe în bucățica lor de lume. Ajungi să te simți copleșit de ce ai putea face tu. Dar dacă fiecare ar face câte un pic pentru o organizație, ar însemna mai mult decât dacă ne-am lăsa cu toții copleșiți și nu am face nimic.
Alege să faci un bine mic pentru un Bine mare
În listă vei găsi organizații mari, cu multă experiență și programe naționale, precum și ONG-uri mai mici, cu activități în comunități mai restrânse. Orice ai alege, contribuția ta va conta și poate fi începutul unei prietenii frumoase. Dacă vrei să recomanzi alte ONG-uri, te aștept în secțiunea de comentarii.
Salvați Copiii România
Am fost voluntar la Salvați Copiii mai bine de patru ani. Îi susțin cu mare drag de ani de zile cum pot. Am redirecționat în fiecare an impozitul pe venit, iar de ceva vreme am o donație recurentă. Uneori scriu despre proiectele lor. De fiecare dată recomand voluntariatul acolo, e o adevărată investiție în dezvoltare personală și profesională. Iar cauza lor pentru 3.5% atinge una dintre cele mai mari frici ale oricărui (viitor) părinte.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru dotarea maternităților din România cu echipamente medicale performante și echipamente de protecție pentru medici.
📩
❤️
Asociația Sexul vs Barza
. Nu e doar o decizie pe care am luat-o în contextul acestei dezbaterii recente din societate. Cred cu tărie că avem nevoie de oameni pregătiți și asumați care să vorbească despre educația sexuală, avem nevoie să normalizăm discuțiile despre corp și sex. Și ce face Adriana Radu de câțiva ani este esențial pentru o societate sănătoasă.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru activitățile de promovare a educației sexuale prin creare de conținut pentru canalul de youtube, precum și pentru serviciul online gratuit de consiliere pentru copii și tineri adulți
📩
❤️
SOS Satele Copiilor
Sunt niște oameni minunați acolo care schimbă atât de multe lumi în jurul lor. Nu doar că oferă o casă copiilor care au rămas fără sprijinul parental, dar îi și susțin și protejează pe cei care riscă să-l piardă. Oamenii ăștia chiar construiesc familii, iar asta schimbă lumea atâtor copii. Îi admir enorm pentru tot ce fac în satele lor, adevărate comunități. Iar faptul că oameni dragi lucrează la ei îmi confirmă că acolo se întâmplă minunății. Îi susțin printr-o donație recurentă și povestesc despre ei pe unde apuc.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit a ajuta organizația să le ofere copiilor care nu mai au părinții lângă ei șansa de a crește într-o familie iubitoare, de a se bucura de copilărie împreună cu frații și surorile lor. Descarcă formularul 230.
❤️ Alte modalități prin care poți ajuta.
Asociația Dream Project
Oamenii ăștia au niște proiecte foarte utile de educație și sănătate în beneficiul comunităților vulnerabile. M-au topit poveștile despre mamele vulnerabile, în special cele minore, pe care le susțin printr-un grup de sprijin, consiliere vocațională și cursuri de calificare care să le asigure independența financiară. Știu cât e de greu să fii mamă la 30+, trecută prin niște experiențe de viață. Nici măcar nu îmi pot închipui ce înseamnă să fii copil cu copil.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit către proiectele pentru mame vulnerabile și copiii lor. Mai multe informații despre proiecte.
📩 Descarcă formularul 230.
❤️ Alte modalități prin care poți ajuta.
Big Hearts Society
Asociația asta e toată o inimă mare și duioasă. Big Hearts Society salvează animale abandonate sau abuzate și le găsește Oameni. Carla Alina Buleanu, inima BHS, este o minunăție de femeie care adună oameni în jurul ei, face minuni pentru niște suflete chinuite și triste și le transformă în vietăți fericite și protejate. De curând, are și despre ce înseamnă să adopți și să crești un animal de companie, precum și povești incredibile despre cum se tranformă un animal abandonat.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru lupta asociației pentru respectarea drepturilor animalelor, respectarea drepturilor omului și conștientizarea importanței animalelor în viața noastră. Mai multe informații despre proiecte.
📩 Găsești informații despre formularul 230 pe facebook-ul BHS.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
A.L.E.G. (Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen)
Într-o perioadă atât de tulbure și nesigură pentru femeile din țara asta, cred că trebuie susținută orice organizație care ne aduce un pic mai aproape de conștienizare. A.L.E.G este o organizație neguvernamentală activă din 2004 în domeniul combaterii și prevenirii violenței împotriva femeilor și promovării egalității de gen. Avem mare nevoie de tot ceea ce fac oamenii ăștia minunați din organizație, de curajul și puterea lor de a salva vieți.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru femeile și copiii martori la violență, pentru suportul și consilierea lor, precum și pentru informarea și conștientizarea formelor violenței, să știm să prevenim o situație de abuz, înainte să se producă traume dificil de remediat
📩
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
Code for Romania
Code for Romania este o comunitate de tineri profesioniști și entuziaști care dezvoltă pro-bono soluţii IT cu scopul de a rezolva probleme ale societăţii. Tinerii ăștia faini fac tot felul de aplicații civice de informare și acces la date publice, educare și promovare a culturii, de implicare și colaborare civică, precum și pentru facilitarea accesului la servicii publice. De exemplu, site-ul covid 19 stirioficiale.ro este realizat pro-bono de voluntarii Code for Romania în cadrul Code for Romania Task Force și în parteneriat cu Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit dacă vrei să susții aplicații care vor schimba încet-încet România și comunitatea Code for Romania. Mai multe informații despre proiecte.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
Asociația Pe stop
Sunt o mare admiratoare a acestei asociații, cred că este esențial ca fiecare femeie, indiferent de posibilitățile sale financiare, să poată avea grijă de corpul său fără ca menstruația să fie o grijă umilitoare. Lunar, asociația oferă pachete cu necesarul de absorbante, la care uneori adaugă și alte produse de igienă, împreună cu broșuri informative despre menstruație și sănătatea sexuală. O poți asculta aici pe Irina Vasilescu (fondatoarea Pe stop) în dialog cu Alice Mihalache, realizatoarea podcastului Temeri pentru acasă.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru a le reda femeilor lipsite de posibilități din România un strop de demnitate, ajutându-le să scape de grija absorbantelor.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
Asociația Magic
Ce aș putea să scriu aici, în câteva cuvinte, despre Magic Camp? Orice ar fi redundant. Ce fac oamenii ăștia este pur și simplu magie. De fiecare dată când mă gândesc la ei, îmi amintesc prăpastia care s-a deschis în stomacul meu când am văzut prima oară campania lor cu scaunul. Din momentul acela, am zis că o să îi susțin cum pot și am donație recurentă prin sms. Și vă recomand cu drag, face bine la suflet.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru sprijinirea copiilor cu afecțiuni grave. Mai multe informații despre proiecte.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
Asociația Ana și copiii
Am o prietenă care este foarte atașată de această asociație și se implică deseori în tot felul de activități de voluntariat. Datorită ei, am contribuit și eu cu câteva haine sau bani pentru diverse proiecte. Mi se pare atât de frumos felul în care oamenii ăștia au grijă de copii, felul în care le crează o lume mai bună. Găsiți pe site-ul lor informații despre cum a început povestea asociației și ce minunății se întâmplă acolo.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru programele de educație ale asociației. Mai multe informații despre proiecte.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
Crucea Roșie
Este una dintre organizațiile cu tradiție din România, cu proiecte naționale și puterea de a face mult bine pentru mulți oameni. Centrele de zi susținute de Crucea Roșie Română încearcă să le arate copiilor vulnerabili cu situații grele adevărata normalitate. Prin fondurile colectate prin campania de redirecționare, Crucea Roșie susține aceste centre pentru copii.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru Centrul E.G.A.L. Acesta înseamnă Educație, Generozitate, Abilități și Libertate pentru copiii care au nevoie de șanse egale la o viață normală.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
Hospice Casa Speranței
Viziunea celor de la Hospice este ca toți pacienții cu boli incurabile să beneficieze de servicii adecvate de îngrijire paliativă, la momentul potrivit, pentru a trăi cu demnitate fiecare clipă, alături de cei dragi. Și cred că oamenii ăștia care lucrează la Hospice sunt incredibil de puternici și curajoși. Și dacă fiecare dintre noi poate ajuta în vreun fel, devenim și noi un pic mai curajoși.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru cea mai mare fundație din țară care oferă gratuit servicii specializate de îngrijire paliativă. Mai multe informații despre programe.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
Fundația Renașterea
Misiunea Fundației Renașterea este de a conștientiza populația privind importanţa adoptării unui stil de viață sănătos și de promovare a educației pentru sănătate, de consolidare a responsabilităţii civice în România şi crearea de parteneriate. Dincolo de misiunea oficială, întotdeauna am admirat oamenii de la fundație pentru felul în care adună comunitatea în jurul lor și cum transformă o problemă atât de gravă într-o lecție despre cum să avem grijă de noi și de cei dragi. Și ar trebui să dăm grija asta mai departe, să avem grijă de noi și de femeile din jurul nostru. Tu când ai făcut ultima data testul Papanicolau?
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit și susține proiectele pentru sănătatea femeii. Cu 3,5% din impozitul pe venitul tău două femei pot beneficia de un test Babeș-Papanicolau, o femeie poate beneficia de o mamografie și poți contribui la realizarea unei peruci. Mai multe informații despre proiecte.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
Asociația Zi de Bine
Misiunea Zi de Bine este de a pune reflectorul pe cauze presante și dureroase către care nimeni nu vrea să se uite și să ajute acolo unde alții întorc privirea. Printre acestea: sănătatea mintală, violența domestică, copii abandonați în spitale, doliu, educație. În perioada asta nebună, am contribuit cu câteva sms-uri la strângerile de fonduri ale Asociației, mi se pare că oamenii de acolo s-au adaptat și s-au mobilizat minunat. În plus, sunt leșinată după Melania Medeleanu, una dintre cele mai incredibile femei care schimbă ceva în jurul său.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru proiectele asociației.
📩
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
Fundația Hope and Homes for Children România
M-am îndrăgostit de activitatea fundației acum aproape 10 ani când am făcut unul dintre primele mele interviuri. Ioana Hodoiu (acum Călinescu) era PR al fundației și discuția cu ea a fost una dintre cele mai revelatoare pentru mine. Poți citi interviul aici. Cred enorm în cauza lor și mi se pare excepțional ce au reușit oamenii ăștia să facă. Acum câțiva ani, când mă ocupam de proiectul societatesicultura.ro, colega mea Delia a făcut un interviu minunat cu Ștefan Dărăbuș, directorul HHC.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru a ajuta copiii și familiile din programele Hope and Homes for Children, fundația oferă servicii sociale licențiate. Mai multe informații despre proiecte.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
- Asociația SOS Infertilitatea
În 2011, când habar n-aveam despre infertilitate și nici nu plănuiam vreun copil în perioada următoare, am descoperit această asociație care se lupta cu sistemul și cu preconcepțiile. Am făcut un interviu cu Raluca Bonzi, coordonatoarea SOS Infertilitatea și de atunci îi urmăresc și îi recomand acolo unde e cazul. Misiunea lor este aceea de a oferi suport, consiliere și informație tuturor celor afectați de infertilitate și de a le reprezenta interesele la nivel social și politic. De asemenea, desfășoară acțiuni și proiecte în domeniul reproducerii umane asistate medical și în cel al adopției.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru acţiunile desfăşurate de Asociaţia SOS Infertilitatea pentru a ajuta cuplurile care se luptă cu infertilitatea. Mai multe informații despre proiecte.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
iele-sânziene
Am cunoscut-o pe Ioana Ciuhan, fondatoarea organizației iele sânziene, acum patru ani când am făcut un interviu cu ea pentru societatesicultura.ro, pe când era la Ajungem Mari. M-a cucerit atunci cu modestia și bucuria ei de a face bine în jurul ei. De atunci, a avut multe proiecte interesante. Printre altele, a creat o comunitate pentru toate fetele și femeile care vor să fie informate, libere și curajoase. Un fel de Fight Club, varianta feminină, în care se discută cu voce tare despre subiecte considerate sensibile sau rușinoase. *girl power*
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit către un ONG la început de drum dedicat fetelor și femeilor din România. Mai multe informații despre proiecte.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
ARCEN (Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate)
ARCEN face lucruri minunate prin București de mulți ani, iar proiectele lor au mereu o doză de optimism și candoare. De la traseele culturale pietonale (Cu bastonul prin București) până la Nocturnele de Poezie Contemporană, activitatea oamenilor faini de la ARCEN este un must, mai ales dacă stai în București.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru proiecte dedicate protejării, memoriei și patrimoniului construit al Bucureștiului și educării publicului larg în legătură cu valoarea arhitecturală a capitalei..
📩 Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
Funky Citizens
Funky Citizens promovează drepturile omului, dezvoltarea sustenabilă, responsabilitatea socială și individuală prin cetățenie activă, educație civică și culturală. Într-o societate plină de tot felul de abuzuri, Funky Citizens are proiecte necesare despre care sigur ai auzit (de exemplu, Factual.ro, care este primul site de fact-checking politic din România). Mie cel mai mult îmi place educatiecivica.ro.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru mai multe ateliere de educație civică, mai multe articole de data journalism pe Buletin.de, mai multe fact-check-uri pe Factual.ro, mai multe policy paper-uri și analize. Mai multe informații despre proiecte.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
Inima Copiilor
Inima Copiilor este una dintre organizațiile pe care le susțin cu mare drag, chiar dacă un sms lunar de 2 euro nu este mare lucru. Fiecare proiect al asociației face o lume mai bună pentru copiii din România și cred tare că este datoria fiecăruia dintre noi să facem ce putem să sprijinim această cauză.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru a ajuta copiii cu probleme medicale, în special cu afecţiuni cardiace. Mai multe informații despre proiecte.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
Asociația Blondie
Nici măcar nu știu dacă pot spune un motiv mai bun decât să citiți Povestea Adelinei. Dintr-un ocean de durere, un munte de iubire pentru copiii nimănui, un articol scris de Oana Botezatu. Asociația Blondie s-a născut pentru a oferi copiilor bolnavi și singuri șansa la o dezvoltare maximă din punct de vedere fizic, emoțional și intelectual. Blondie este despre alint. Despre iubirea pe care o dai oricărei vieți, indiferent că este lungă sau nu. Este mâna pe care o ții strâns până la ultima răsuflare. Este despre a nu muri nimeni înainte să afle cum e să fii iubit.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru a sprijini activitatea asociației Blondie. Mai multe informații despre proiecte.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
Ajungem Mari
Despre Ajungem Mari am aflat când Iarina, fondatoarea proiectului, a câștigat premiul Voluntarul Anului în Educație în cadrul Galei Naționale a Voluntariatului 2014. M-a cucerit energia și dedicarea ei și am încercat mereu prin proiectul societatesicultura.ro să promovăm Ajungem Mari. Prietena mea Ana-Maria Anghelescu a făcut și un interviu tare fain în perioada aceea. Între timp, oamenii de acolo au ajuns să facă lucruri incredibile (în 5 ani au sprijinit 2.500 de copii și tineri din centre de plasament în București și 24 de județe).
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru a susține educația copiilor din centre de plasament și medii defavorizate. Mai multe informații despre proiecte.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
Mai Mult Verde
Mai Mult Verde și-a asumat obiectivul de a crea o comunitate activă de voluntari care să producă schimbări durabile în mediul din România. Dincolo de misiune însă, oamenii din asociație au creat tot felul de proiecte pentru plantări, pentru combaterea risipei de alimente, precum și pentru alternative sustenabile la plastic.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru contruirea unui mediu curat și sănătos pentru copiii noștri. Mai multe informații despre proiecte.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
- Asociația Little People
I-am cunoscut pe cei de la asociație în vremea în care scriam la PR România și am prins drag de tot ce fac acolo. Adriana Costea, o prietenă dragă, a povestit într-un interviu pentru societatesicultura.ro despre ce înseamnă să faci voluntariat la asociație. Și dincolo de toate proiectele deosebite pe care le face asociația, îmi amintesc prima întâlnire cu cei doi fondatori, Katie și Shajjad Rizvi. Bucuria și energia lor duc această poveste mai departe, chiar dacă trebuie să fie incredibil de apăsător.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru programe de suport psihosocial pentru copii și adolescenți din 10 secții oncopediatrice din România și Republica Moldova.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
- Dăruiește Viață
Aproape că nu mai este nevoie de nicio descriere pentru această organizație care strânge fonduri menite să sprijine sistemul medical românesc. #NoiFacemUnSpital este cea mai importantă inițiativă a asociației și cel mai mare proiect de implicare socială din România – Spitalul Național de Copii construit exclusiv din donații și sponsorizări.
📌Redirecționează 3.5% din impozitul pe venit pentru construcția spitalului și fii cel care salvează o viață. Mai multe informații despre proiecte.
📩Descarcă formularul 230.
❤️Alte modalități prin care poți ajuta.
Tu ai completat formularul? În ce cauză ai ales să te implici și cărei organizații ai redirecționat 3.5% din impozitul tău pe venit din 2019?
**
Photo by Toa Heftiba on Unsplash