O poveste despre magie

Sunt oameni care sunt fericiţi de ceea ce fac în fiecare zi, care se bucură de omul lângă care se trezeşte, de o familie minunată, de prieteni faini şi de un job incredibil. Ei bine, de aproape 3 luni, eu am fost unul dintre aceşti oameni.

Povestea mea cu Festivalul George Enescu a început în februarie, când am văzut un anunţ pe Start-UB. Am aplicat fără să mă gândesc prea mult, dar şi fără să îmi fac mari speranţe. Cu atât mai mult când am primit emailul pentru interviu şi am văzut cât de mulţi oameni erau selectaţi pentru această fază (fără să îmi dau seama că era nevoie de mulţi oameni!).

Dimineaţa interviului a fost una ciudată, m-am trezit prost dispusă, fără niciun chef şi am fost la un pas să nu merg. Dar am mers, iar interviul a fost ok, deşi foarte scurt. Răspunsul avea să vină prin aprilie, ceea ce mi se părea foarte târziu. Anyway, viaţa a mers mai departe. Până într-o zi frumoasă de primăvară când am primit un email de la dl. Constantinescu: ai fost selectată în Biroul de Presă… WOW! Brusc, făceam parte dintr-o echipă mare şi frumoasă care organiza un festival incredibil!

E greu să fii pus în faţa unui vis împlinit. Ne amuză când auzim „ai grijă ce îţi doreşti pentru că se poate împlini”, dar este foarte adevărat. În iulie am început… De-abia respiram când am ajuns în prima zi la birou.

Îm imaginam, în metrou, cum cineva mă opreşte pe stradă şi mă întrebă ce job ai, iar eu aş fi răspuns plină de mândrie „press officer, la Festivalul Enescu”. O lume prea mare pentru un copil atât de mic :). Chiar scriam pe atunci

„Nimeni nu spune însă că visele împlinite pot fi o povară pentru suflet. Ce facem cu ele atunci când se împlinesc? De ce primul impuls este să fugim, să ne băgăm capul în nisip ca un struţ speriat? Pus în faţa unui vis împlinit, trebuie să te lupţi cu măreţia lui, să ai grijă de el, să îl accepţi.”

Asta simţeam. Că sunt prea mică într-o lume mare. Şi veneam seara acasă şi aveam o tristeţe ciudată, o temere că nu merit să fiu acolo. Iar Bogdan mă privea şi îmi spunea de fiecare dată… dacă eşti acolo, este pentru că nişte oameni te-au ales, pentru că au încredere în tine, pentru că ştiu că poţi. Au trecut câteva zile până să accept cu adevărat că visele se împlinesc, că merit să fac parte dintr-o festival atât de apreciat.

A fost, cu siguranţă, una dintre cele mai frumoase perioade din viaţa mea! Am învăţat atât de multe lucruri, am cunoscut oameni incredibili, atât de la ARTEXIM, TVR dar şi toţi ceilalţi – impresari, parteneri, ziarişti. Dar cel mai mult, dintre toate, am descoperit lumea muzicii, o lume fascinantă… De ce toate poveştile frumoase se sfârşesc? O lacrimă pentru un sfârşit şi un mare zâmbet pentru aceasta frumoasă poveste din care am avut norocul să fac parte… Magia există. Acum, mai mult ca niciodată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.