Cercetarea personală are un soi de amărăciune pe care nu-mi amintesc să-l fi simțit când eram studentă. Poate pentru că miza e alta, poate pentru că dezamăgirile apasă mai greu.
Când simt că ajung la capătul unui drum, mă opresc. Nu (mai) încerc să forțez limitele, ci aștept, cuminte, să se zărească o altă cărare.
Călătoresc cu gândul dintr-un sat într-altul, de la un neam la altul, recitesc documente sau notițe din poveștile celor care au rămas.
Revin deseori la acest fragment despre începuturile strămoșilor bunicii mele. E ceva în cuvintele acestea care mă face să mă simt acasă.
Frânturi din începuturile așezării Filipeștii de Pădure, județul Prahova
>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>>După spusele bătrânilor satului, în vremurile de demult erau păduri uriașe de gorun, aici unde se află în prezent vatra localității Filipeștii de Pădure. Codrul întins și întunecos se întindea până departe în munți.
Aceste păduri erau proprietatea familiei Filipescu. Titi Filipescu, un boier în această familie, pe la începutul secolului al XVI-lea începe exploatarea acestei păduri (deoarece lemnul era unul din produsele exportului) cu lucrători veniți din toată țara și mai ales erau români refugiați din Ardeal, împreună cu familiile lor și vitele (oi) din cauza asupririi habsburgice.
Ei locuiau în bordeie în această pădure, lucrau la tăiatul lemnelor, iar olele le pășteau prin pădure, fiind tinute în tarle. Hrana o primeau de la conacul lui Filipescu din Filipeștii de Târg.
Boierul Filipescu înființase în mijlocul pădurii un han. La acest han li se aduceau și împărțea duminica alimentele pentru o săptămână și aici făceau lucrătorii mici petreceri și astfel a intrat în vocabularul oamenilor expresia “să ducem de mâncare Filipeștilor din Pădure”.
(Monografie Filipeștii de Pădure, de Maria Apostol, cu recunoștință pentru doamna Magdalena Daniela Smărăndoiu care mi-a împrumutat această carte)
În 1632, postelnicul Constantin Cantacuzino a cumpărat moșia lui Filipescu. În fotografie sunt ruinele caselor lui Matei și Toma Cantacuzino (Raluca Zaharia, Diana Radu monumenteuitate.org).