Iluzii din anotimpuri. Cum schimbăm lumea

Să schimbăm lumea…

Toţi ajungem la o vârstă în care avem sentimentul ăsta nebun şi plin de adrenalină – putem schimba lumea… în felul nostru, cel mai bun mod cu putinţă, evident. Eu am ştiut că vreau să schimb lumea la două vârste, să zic aşa. La 17 şi 20.

La 17 ani scriam poezie, iubeam nebuneşte, organizam baluri sau scenete cu Radu şi John. Scriam la revista liceului, voiam sa fac voluntariat, eram impresionată de tot răul din lumea asta. Dar impresionată la modul trist, genul Al cincilea element, în care Leeloo ajunge la „W” şi vede întreagul istoric al războiului (war).

Plângeam când mă gândeam la copiii bolnavi de sida sau cancer. Mă durea fizic ignoranţa oamenilor care credeau că dacă propriul copil merge la aceeaşi şcoala cu unul bolnav, se va imbolnavi şi el. Voiam să schimb cumva asta, să fac ceva nebuneşte şi grandios, să schimb lumea în felul meu.

La 20 de ani eram la facultate, mi se împlineau vise. Eram în Bucureşti, făceam voluntariat, găsisem oameni frumoşi şi puternici. Erau dornici să facă altceva decât să îşi dorească să schimbe ceva. Simţeam că schimb şi eu ceva, că lupt pentru ceva, că schimb fie şi o bucăţică de pământ în ceva mai bun.

De fapt, mă schimbam pe mine însămi. Mă cunoşteam, mă maturizam, înţelegeam cine sunt şi ce pot realiza. Nu ştiu când m-am oprit să schimb lumea. Nu-i vorba că acum nu mai vreau sau că nu pot. Dar am ajuns să mă întreb de ce să vreau să schimb lumea.

Dacă toţi ne-am schimba pe noi înşine pentru lume, daca noi am fi mai buni cu noi, mai sinceri,lumea ar fi deja schimbată. Nu am putut vindeca rănile pe care ceilalţi le-au făcut, prin superficialitate şi ignoranţă, copiilor de sida, dar am îmbrăţişat o fiinţă superbă afectată de boală. Nu am făcut viaţa mai bună copiilor cu cancer, dar l-am învăţat engleză pe un copilaş bolnav. Am schimbat ceva în mine.

Am sentimentul ca ne împovărăm sufletele cu marele vis, să schimbăm lumea, dar noi nu am fi niciodată pregătiţi  sau demni pentru lumea pe care ne-o imaginăm. Ce am face într-o lume mai bună, noi cei cu sufletele uscate de tristeţe, de răutati interioare, de furtuni de cuvinte şi lacrimi uscate pe perne albastre? Iluzii.

Am început să mă caut iar. Am sentimentul că de cele mai multe ori mă pierd intenţionat să mă pot căuta, căci fiecare regăsire e mai profundă, mai frumoasă, mai ciudată. Ma reinventez să am de unde mă pierde. Iar de data asta, parcă această căutare e mai pură ca niciodată. Până într-un nou anotimp.

sursa foto

One Reply to “Iluzii din anotimpuri. Cum schimbăm lumea”

  1. oooooo voluntariat.. Si eu tot pe la 17 ani ajutam batrani si copii nevoiasi, insa in acea perioada am invatat ca si cu ajutatul trebuie sa fi cerebral, altfel te pierzi. Astazi incerc sa ajut oameni care vor sa fie ajutati si lupta alaturi de mine.. Si totusi cred ca lumea se schimba zilnic..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.