Forma iubirilor noastre

Din clipa în care devenim conștienți de ce ni se întâmplă, de tot ce se mișcă în jurul nostru, ni se dezvoltă un simț al imitării. Este una dintre cele mai importante metode prin care copiii învață (să meargă, să vorbească, să mănânce etc). Expresia cei șapte ani de acasă are mare legătură cu mediul în care ai crescut și imitat la un moment dat… Dar nu despre imitare vreau să vă povestesc, cât despre felul în care ne transformăm când iubim, fie că avem 2 ani sau 30. Copiii capătă forma părinților lor, trupul li se aseamănă, comportamente, gesturi, atitudini. Odată cu școala, ne modelăm în funcție de profesori. În preajma prietenilor noștri, luăm forma lor. Când iubim, luăm forma iubirilor noastre. Suntem suma iubirilor noastre și forma lor.

Îmbrățișările sunt cea mai pură formă a iubirii. Felul în care trupurile noastre se îmbină ca într-un puzzle perfect, felul în care ne simțim trupurile, mirosul, căldura… Cred că una dintre primele amintiri clare pe care le am este îmbrățișarea mamei. Este unul dintre puținele gesturi pe care timpul nu le poate schimba, este cea mai simplă și grandioasă formă pe care orice iubire o poate lua. Când aveam 16 ani și o mie de gânduri și dureri, când trebuia să fiu punctul de rezistența pentru surorile mele în perioadele în care mama era în spital, îi îmbrățișam hainele pentru că era singurul medicament care își făcea efectul când nu mai puteam. Și o luam de la capăt.

Luăm forma oamenilor pe care îi iubim. Îmbrățișarea este cel mai frumos mod de a iubi, de a proteja, de a da vieții recunoștința pentru fiecare zi… Nimic nu e mai sincer decât omul care îți plânge în brațe… e gestul suprem de încredere, de dragoste. A plânge pe umărul cuiva nu e o expresie, e felul în care luăm forma oamenilor în care avem încredere. Din cele mai grele momente ale vieții mele vreau să îmi amintesc îmbrățișări și sentimentul pe care îl ai când cineva te strânge la pieptul său. Îmbrățișați oameni, nu cuvinte.