Două feluri de înghețată

Știi momentul acela nebun de tristețe și fericire, amestecate ca două feluri de înghețată în aceeași cutie? E mijlocul nopții, e liniște, el doarme ca un copil ascuns printre nori. M-am închis în baie, să scriu. Nu îmi place să scriu în întuneric și nu vreau să îl trezesc. Ascult Yann Tiersen și aș vrea să iasă din dansul degetelor mele pe laptop cele mai frumoase nebunii de litere… E cald și bine. În curând va fi primăvară și ne vom plimba pe cheiul Dâmboviției făcându-ne planuri pentru-atunci-când-vom-fi-mari. Mi-e teamă că uneori nu spun oamenilor că îi iubesc. Sau cel puțin nu atât de des pe cât merită. Și am momente ca acestea, într-un miez de noapte, în care mi-e atât de drag de ei încât i-aș suna numai să le spun că îi iubesc. De fapt, m-aș duce la ei și i-aș lua în brațe, așa pufoși, ciufuliți și adormiți. Și i-aș strânge tare, tare, căci eu cred că doar când îmbrațișezi un om tare-tare poți simți protecție. Și dragoste.

Am visat că mă strângea în brațe. Nu știu cine era, era un bărbat, dar nu îi vedeam fața. Nici nu conta, pentru că îmi era drag. Și eram undeva, în aglomerație, oamenii treceau pe lângă noi, ca nebunii, dar el mă ținea strâns la pieptul lui și aproape nu mă lasa să respir. Și mi-era bine căci nu m-aș fi dezlipit nicicând, nici în vis, nici în orice realitate paralelă în care mi s-ar fi întâmplat minunea. Și nu știu cine era. Poate era el. Sau poate erau toți cei în care l-am căutat.

Mi-e teamă că oamenii nu știu că îi iubesc. Mi-e teamă că ei cred că nu sunt decât trecători în viața mea. Când mă lipesc de oameni o fac pentru totdeauna. Ei nu știu asta. Din păcate, de multe ori, pleacă singuri, goniți de nebuniile mele. Sau poate de tristețile mele. Și eu rămân cu grămezi de iubire și de dor, de tristeți și neîmbrățișări. Și le arunc prin sertare, spunându-mi că nu o să mai fac asta niciodată. Dar oamenii sunt și frumoși. Și buni, și inocenți. Și mă îndrăgostesc de ei, și îi iubesc. Atât de tare încât aș sări într-un taxi și m-aș duce la ei, să îi scot ciufuliți din pat să le spun că îi iubesc. Ce tare m-ar durea să nu știe cât de mult îi iubesc. Și câte știu să fac pentru cei pe care îi iubesc. Și câte pot.

I-aș îmbrățișa tare-tare, dar numai dacă stau debusolați în pijamalele lor colorate. Altfel, am înălțimea potrivită pentru a fi îmbrățișată. Mă culcușesc la piepturile lor și mă lipesc pentru totdeauna. Doar dacă mă strâng tare-tare. Și dacă mă iubesc cel puțin jumătate din cât îi iubesc eu.

Ador momentele astea de fericire și tristețe, amestecate ca două feluri de înghețată în aceeași cutie. Înseamnă recunoștință și teamă, înseamnă mulțumesc și iertare, înseamnă dragoste și smerenie. Vanilie și ciocolată. Întotdeauna.

sursa foto

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.