Am ținut mult timp articolul ăsta despre Digital Parents Talks #20 în drafts pentru că am avut senzația că este incomplet, că nu dau mare lucru mai departe. Până acum două zile, când am înțeles că nevoia asta de perfecțiune, de complet, de întreg nu face decât să frângă posibilitatea de a dărui ceva. Chiar dacă acel ceva este imperfect, incomplet, ne-întreg.
La finalul lunii aprilie am participat la una dintre întâlnirile comunității de părinți despre care am mai povestit pe blog. Tema aceastei ediții de Digital Parents Talks a fost Cum scrii un text bun, iar invitată a fost Liviana Tane.
Cum am descoperit-o pe Liviana Tane și cum mi s-au aliniat planetele să o cunosc personal
Pe Liviana am descoperit-o la un eveniment organizat de Florina Badea, Mama Time Out. M-a fascinat prin naturalețea sa, prin felul atât de firesc și charismatic în care se povestea. Iar interviul acesta este absolut delicios și spune multe despre ce fel de om deosebit este Liv.
Am aflat atunci despre activitatea ei, despre cursuri, despre colaborarea cu Mirela Retegan. Am citit cartea lor aproape imediat după eveniment, i-am dat follow pe unde am putut și am devenit un stalker nevinovat.
Am recomandat cursurile ei într-un articol anterior și de atunci tot încercam să ajung. Dar de fiecare dată apărea ceva – ba am fost la unul dintre DPT, ba nu eram în oraș, ba aveam altceva programat. Și totuși, de data asta, am reușit să ajung la întâlnirea cu Liv și a fost o experiență exact cum mă așteptam. Este o persoană atât de caldă și veselă, atât de asumată și profesionistă, încât mi-a întărit convingerea că am mare nevoie de un curs cu ea.
După întâlnirea Digital Parents Talks #20 am rămas cu câteva întrebări și multe răspunsuri. Întrebări pe care le aveam, dar la care nu îmi răspunsesem și răspunsuri pe care nu știam unde să le plasez. Mi-am adunat gândurile și le dau mai departe.
De ce scriu?
Uneori strângi în tine mai multe povești decât poți duce. Le aduni, le îndeși, le pui pe rafturi ascunse. Până într-o zi, când trebuie să le scrii undeva, într-un jurnal, pe un blog, în vreo scrisoare sau în vreun email, oriunde numai să nu mai dea povestea pe dinafară. Scriu pentru că eu cred cu tărie că emoția pe care nu o dăruiesc se pierde. Și pun toate emoțiile în scris, așa am făcut întotdeauna. Vorbesc mult uneori, dar nu există fel mai bun să mă dăruiesc decât în scris.
De ce nu mai scriu?
Îmi scriu toate poveștile în minte. Acolo au cursivitate și umor, au consistență și savoare. Dar rămân acolo pentru că de multe ori nu reușesc să trec pragul ăsta de a le așeza în cuvinte.
(și) De asta am mers la întâlnirea cu Liviana. Am simțit că e unul dintre felurile în care să îmi răspund cu toate cuvintele: de ce nu mai scriu? Sau de ce scriu atât de rar.
Nu m-am înșelat. Mi-am răspuns. Nu mi-au plăcut răspunsurile, dar le-am interiorizat. Și lucrez să le transform în motivație, rutină și disciplină.
Pentru cine scriu?
Nu am fost niciodată de acord că cineva poate scrie pe un blog pentru sine.
Cred cu tărie că orice gând care depășește bariera sinelui și ajunge în orice formă scrisă (jurnal, blog) este scris și pentru altcineva.
Scrisul este terapie, dar să alegi să faci acest soi de terapie în public și să pretinzi că scrii numai pentru tine este foarte discutabil.
Nu am scris aproape niciodată pentru mine.
Am scris compuneri și eseuri pentru școală, poezii pentru băieți, proză pentru alți băieți. Am scris în jurnal pentru mine cenzurată cumva de gândul că cineva ar putea citi.
Aproape întotdeauna am scris pentru altcineva. Pentru mine, scrisul este despre dat povestea mai departe.
Când credeam că scriu doar pentru mine, scriam de fapt pentru o variantă din viitor a propriei persoane. Îi scriam ei, să nu uite vreo secundă cât de greu a fost și cât de puternică este.
Nu am scris aproape niciodată pentru mine. Și într-un fel ciudat și incredibil de simplu, am scris întotdeauna despre mine.
Ce să faci când nu ai inspirație?
Să scrii. Orice. Oricât. Despre ce știi. Cât poți în acel moment.
15 minute pe zi. O rutină. O disciplină. Un pas înainte.
Simplu, dar al naibii de complicat când te trezești cu o pagină albă în format clasic sau online. Dar cred că cel mai greu este să te uiți la pagina aia, nu doar să te gândești la ea. Din momentul în care ai privit-o cu adevărat, pui mâna și scrii. Orice. Oricât. Despre ce știi. Cât poți în acel moment.
Cred tare că ne place să ne inventăm scuze mai mult decât să ne apucăm de scris. Parcă așteptăm întotdeauna acel moment perfect în care gândurile ni se vor așeza perfect și vom scrie într-un ritm nebun, ca în filme. De fapt, cred că scrisul este despre momente imperfecte. Despre bucăți de idei scrise în sms-uri sau în drafturi pe email, despre cinci minute în care închizi tot și scrii. În rest, inventăm scuze. Mai bine am scrie.
7 cărți recomandate de Liviana Tane
Digital Parents Talks 20 by Parenting PR
Digital Parents Talks este o serie de evenimente interactive dedicate bloggerilor părinți și organizate de Parenting PR, una dintre cele mai importante agenții de PR pe nișa de parenting.
Cine a mai scris despre eveniment
- 6 idei pentru a depăși blocajele creative (Mămica Autentică)
- Când n-ai habar despre ce să scrii, scrie despre ce știi (Mămica zburătoare)
- Scrie beat, editează treaz – cum faci să nu regreți ce-ai scris sau să nu te oprești din scris, de teamă să nu regreți (Bianca Moruș)
- Cum să scriem povești pentru cititorii grăbiți? Digital Parents Talks, ediția 20 (Mămica Urbană)
- 3 lucruri pe care le fac (pentru mine) de când sunt mamă (Design Therapy)
- DPT #20 Cum să scrii un text bun (Ordine sau dezordine)
- Vreo 25 de bloggeri și un urs au aflat ”cum să scrie mai bine” (Digital Parents Talks, ed. 20) (Anca Arau)
- Rețeta perfectă 5 (Mici și mari)
- nămol și lapte de capra (Puiul de om)
- Povestea blondei care a plimbat un urs prin Drumul Taberei (Blogul Mamei)
- “Am fost la Cartier Hub în Drumul Taberei. Este chiar așa cum se spune, foarte tare!” (Blogonovela. Jurnal de famILIE)
Foto: Mihai Răitaru
Evenimentul Digital Parents Talks #20 a fost organizat de Parenting PR cu sprijinul sponsorului CartierHub și a partenerilor Techir, The Storytailors și Restaurant Piața Negustorilor.
Dacă vrei să citești cum a fost și la alte întâlniri DPT, găsești articolele aici.