Aș închide tot și aș alerga spre gară. N-aș lua decât o carte de povești nemuritoare și o eșarfă. Mi-aș frământa mâinile în tren, mi-aș lipi nasul de fereastră și m-a uita mereu la ceas.
Aș sări din tren și aș alerga până când aș ajunge la ea.
M-aș așeza pe o stâncă sau pe nisipul rece și aș sta acolo, fără să știu de frig sau timp, de dureri sau de doruri.
Aș respira doar mare, briza mi-ar răvăși părul și grijile, aș asculta pescărușii și valurile și mi-aș umple sufletul de viață.
În rest, doar dor.
Photo by Ashkan Forouzani on Unsplash
Frumos! Tare as vrea sa prind un rasarit pe plaja…
si mie imi e dor de mare…sa ma spele si sa ma sareze…:)
Scrii tare pe sufletul meu, stii bine, si imi amintesc ca mereu m-ai sugerat sa scriu si eu…si iti spuneam ca imi lipseste curajul tau de a ma dezvalui in fata lumii…
Asa ca m-am gandit sa-ti dau de veste ca m-am apucat sa scriu … http://alruxxandrei.wordpress.com/
Si-am vrut sa iti multumesc fiindca mi-ai/imi servesti exemplu 🙂
Draga de tine… am vazut blogul inca de la comentariul precedent dar am uitat sa iti scriu, sa te felicit. E o mica victorie pentru mine ca ti-ai facut blog :). Multa inspiratie iti doresc, draga mea!!