De ce mergem mai departe? Întrebări și gânduri

De ce mergem mai departe? Dar de ce să te opreşti din drum, din scris, din visat?

Care e mecanismul, minunea, tăcerea, uitarea sau orice altă trăire care ne face să mergem mai departe mereu, să ne trezim în fiecare dimineaţă, să privim oameni care ne-au călcat visele în picioare, să iubim oameni care nu ne mai iubesc, să ne gândim la oameni care nu se mai gândesc la noi?

Care e mecanismul care ne face toleranţi cu prostia din jurul nostru, cu ignoranţa, cu nedreptatea care se întâmplă? Şi-apoi, ce fel de suflet avem să ne trezim în fiecare zi, să zâmbim, să visăm într-o lume atât de tristă, când oameni mor în războaie la fiecare minut, când oameni mor de boli incurabile, când oameni mor de foame.

Ce mecanism ciudat ne lasă să fim fericiţi cu ale noastre când lumea se surpă în fiecare colţ al ei?

Ce mecanism ciudat ne face să iubim, să iertăm, să credem? Să punem întrebări, să dăm răspunsuri, să facem planuri, să omorâm speranţe.

Este oare bine să ne întrebăm toate astea sau care e mecanismul prin care uităm tot ce ne face trişti şi nefericiţi de răspunsurile pe care le găsim în fiecare clipă? Și totuși de ce mergem mai departe?

Uneori e bine să taci. Să mergi, dar să taci. Să observi ce nu observă nimeni, sa vezi ce nu vede nimeni, să taci când toţi vorbesc.

Dar oare ce mecanism ciudat face acest amalgam de sentimente, defecte, clipe, iubiri, trădări, prietenii şi umbre? Unde încetează a fi  „eu” şi unde începe a fi „tu”?

Întrebări în niște momente de pe un drum.

Photo by Ben White on Unsplash

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.