Clipe de un secol şi secole de-o clipă

Într-o zi ne dăm seama că existăm. Există o zi în copilărie când ne dăm seama că trăim, că viaţa asta e o poveste complicată, nu mai complicată decât copilăria, decât ciferele, fracţiile sau gramatica limbii române. În clasa a I-a nu reuşeam să fac cifrele 2 şi 7… coada de lebădă, cum zicea draga mea învăţătoare, nu era decât o coadă de raţă plouată, iar şaptele şi coasa lui sau ce se vroia, nu îmi erau chiar la îndemână. Dar cu timpul am învăţat să scriu şi cifrele, ba chiar foarte frumos (am devenit un talent la caligrafie :P). În clasa a 4-a am luat primul patru din viaţa mea de şcolăriţă, ceea ce a fost o dramă destul de mare având în vedere că aveam numai zece şi luasem premiu cu coroniţă (şi media 10 evident!) până atunci. Eram la tablă şi învăţătoarea de atunci (unul dintre coşmarurile copilăriei mele) mi-a zis să reprezint în fracţie o jumătate de întreg. Blocaj total, deşi ştiam. Am luat totuşi, premiul I, cu 9.90. Şi gata cu viaţa mea de 10. Clipe ca acelea în care stăteam la tablă (am urât întotdeauna chestia asta!), în faţa întregii clase, în clipe ca acelea de un secol, am înţeles că trăiesc. Că există ceva, în lumea asta atât de necunoscută, ceva ce se numeşte viaţă şi pe care trebuie să o trăim.

Ca toţi copiii din lume îmi doream să fiu mare. Înnebunită după prima mea învăţătoare, în clasa I îmi doream să fiu mare, să pot purta cercei cu clips şi să port fuste scurte. Să fiu învăţătoare, să am copii, să fiu mireasă, să am camera mea, să am casa mea, să am mulţi cercei, să beau vin din pahar cu picior (încă sunt obsedată de ideea paharelor cu picior! :)) şi atât de multe alte lucruri în toţi anii aceia în care să fii adult pare a însemna să te bucuri de acea viaţă de care ne-am dat seama.

Şi apoi, trăieşti… auzi vag de iubire, ai vrea să o simţi, te îndrăgosteşti că deh, există presiunea vârstei de 9-10 ani să-ţi placă de cineva, iar el e perfect, e blond şi are ochii albaştri, e timid şi frumos şi te priveşte într-un fel care să dă fluturaşi în stomac. Te invită la petrecerea de ziua lui, ai 10 ani şi dansezi cu el Barbra Streisand – I am a woman inlove şi pare una din clipele acelea de un secol, pe care nu vrei să le pierzi vreodată. Şi vrei să te faci mare în clipa următoare, să fi mireasă cu rochie de prinţesă, să faci copii (nu că ai ştii prea bine ce presupune acest aspect :P), copii frumoşi, cu ochi albaştri.

Şi apoi vin secole de-o clipă, şi creşti, te îndrăgosteşti iar şi iar, şi uiţi, şi creşti, şi crezi că nu vrei nimic mai mult decât să ai 15 ani şi să iubeşti ca o nebună, şi pierzi clipe de-un secol, amintiri, oameni, fracţii, premii cu media 10 pe linie, copilăria, visele, băiatul cu ochi albaştri, rămân doar poze, vreo coroniţă de flori uscate, frânturi de amintiri şi senzaţia de a avea 10 ani şi de a dansa Barbra în braţele unui copil. Şi o decizie ciudată, ascultând o melodie, intr-o zi pe care nu o pot găsi în niciun calendar… orice s-ar întâmpla, sunt gata să dau viaţa mea pentru o iubire. Indiferent ce înseamnă viaţă, indiferent ce înseamnă iubire.

2 Replies to “Clipe de un secol şi secole de-o clipă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.