Când eram copil, aveam un pachet de artificii pe care le țineam după sobă. Probabil pentru a fi mereu într-un loc uscat și ferit de lumină. De anul nou, aprindeam câte un băț de artificii. Mă fascina repeziciunea cu care se aprindea când atingeai focul de capătul ei.
Îmi amintesc sclipirile, sfârâiala și bucuria care învăluiau momentul în câteva secunde. Și apoi, parcă neașteptat, luminile se împuținau, zgomotul devenea tot mai îndepărtat și rămâneam în mână cu un rest de bucurie. Mă întristam și uitam complet de cât de fericită eram în urmă cu câteva secunde.
Suntem artificii?
Uneori, așa simt că sunt astăzi. Sunt un amalgam de artificii care se luminează și apoi piere dintr-odată. Am tot felul de idei sclipitoare, adun tot soiul de bucurii și planuri și apoi, dintr-odată, mă sting.
Poate pentru că nu mi-e ușor să îmi asum că pot face ceva frumos. Nu mi-e ușor să mă deschid, să mă las văzută, citită, apreciată. Sunt mai degrabă un om al ideii decât al acțiunii. Îmi place să îmi folosesc creativitatea, să aprind focuri, să adun oameni în jurul meu. Îmi place să fac legături complet neașteptate, îmi place să pun întrebări, să zgândăr, să bucur. Dar când vine vorba să îmi pun planurile și visurile în acțiune, mă pierd după câteva zile. Și nu are legătură cu rezoluțiile de An Nou, deși mi s-a întâmplat de foarte multe să îmi abandonez planurile după câteva zile sau săptămâni din primele luni ale anului.
De ce nu știu să cred că pot schimba lumea?
În copilărie și adolescență m-am întâlnit de multe ori, în diferite contexte, cu expresia aia care sufocă orice vis: asta e, doar nu o să mai schimbi tu lumea. Și mă intriga de fiecare dată atitudinea asta pentru că nu înțelegeam de ce nu puteam schimba lumea? Nu știu dacă limitarea asta s-a întipărit atât de adânc în mine încât încă mi-e greu să cred că schimb ceva în jurul meu.
Dar învăț în fiecare să zi să fiu un om bun. Acel om care schimbă. Să stau printre mai mulți oameni buni. Să schimb lumi în jurul meu, chiar și prin lucruri aparent banale. Să fiu un om bun. Nu știu dacă am învățat că pot schimba lumea, dar nu mai las pe nimeni să îmi spună că nu pot.