Echipa de prieteni Măsimtbinescu. Ce am vindecat cu o carte pentru copii

Când am aflat de cartea Echipa de prieteni Măsimtbinescu am simțit că este scrisă (și) pentru copilul meu interior. Aproape că am auzit niște răni vindecându-se, oricât de ciudat ar suna asta. E doar o carte pentru copii, poate veți zice. Dar este una dintre acele cărți care construiește în copil, care îi normalizează fricile și care îl pregătește pentru momente de durere și nesiguranță. Tocmai de asta, aceasta nu este neapărat o recenzie a cărții, ci mai degrabă dizolvare a experienței mele.

Când frica de doctor se transformă în traumă

De când îmi pot aminti, mi-a fost îngrozitor de frică de doctori și asistente, de spitale și dentiști, de ace și vaccinuri. Am auzit de o mie de ori din toate părțile minciuna care adâncesc într-un copil neîncrederea și nesiguranța: nu o să te doară. Și durea. De fiecare dată durea.

Acum, la aproape 35 de ani, când caut să răscolesc în umbra fricilor cu care am trăit toată viața, înțeleg că unele vin tocmai din frica asta de tot ce înseamnă procedură medicală. De la banalele, dar înfiorătoarele momente ale asistentei care venea în vizită în clase (pentru verificare generală sau vreun vaccin) până la prima operație majoră din viața mea, toate adunate au făcut ditamai ghemotocul de spaime. De altfel, am scris acum câțiva ani despre felul în care am conștientizat (micro)trauma acelei operații de apendicită. Am fugit mereu de vizite de rutină, de analize, de doctori. Până într-o zi.

Cercul fricii de doctori se închide cu mine

Frica mea nu a pornit din felul în care mi-au vorbit ai mei despre doctori. Sau poate din faptul că nu prea mi-au vorbit despre doctori, ci din frica de abandon pe care am simțit-o și imprimat în tot corpul la nici șapte ani când am fost operată de apendicită. Dar altfel, în copilărie, doctorul a fost asociat pentru mulți dintre noi cu pedeapsa și abandonul. De câte ori nu ați auzit dacă nu ești cuminte, doctorul îți face injecție sau orice altceva asemănător?

Am muncit mulți ani să pot trece peste frica de doctor. Cei mai importanți pași au fost făcuți, însă, în momente grele fizic și emoțional. Mi-a fost greu să îmi accept spaimele, să nu le mai minimalizez, să nu mă mai mint. Am acceptat că doare, dar trece. Am acceptat că mi-e frică, dar am nevoie să mă vindec.

Abia încep să conștientizez fricile pe care le-am preluat de la femeile din familiile mele extinse, de la strămoașele mele. Dar sunt tare conștientă de tot ce nu vreau să îi transmit fiicei mele. Iar cercul ăsta se închide cu mine.

Echipa de prieteni Măsimtbinescu

Ioana a povestit pe blogul ei cum a ajuns să scrie această poveste și am știut imediat că trebuie să avem cartea. Am crezut tot timpul în faptul că un copil are nevoie să știe ce se întâmplă când merge la doctor și de fiecare dată când am mers la controalele de rutină sau la vaccinuri, i-am explicat Iunonei, indiferent cât de mică era. Dar povestea asta, felul în care sunt personificate instrumentele serbede ca termometrul sau stetoscopul, ilustrațiile amuzante și senine, pune atât de frumos în ramă tot ce i-am spus noi până acum, când are doi ani și șapte luni. Chiar cred că este una dintre cele mai necesare cărți de copii pe care am descoperit-o până acum.

Am fost la lansarea cărții, Iunona s-a distrat cu toate baloanele și jucăriile care erau acolo, iar eu m-am bucurat de mini-dezbaterea din jurul cărții. Mi-a plăcut tare mult de Alexander Glonin, ilustratorul cărții, aflat la prima lui carte. Cred că îmbinarea dintre povestea Ioanei și ilustrațiile lui Alexander face cartea asta mai mult decât minunată. Dincolo de toate, am plecat cu sentimentul că lumea se schimbă, chiar și doar în bule. Copiii care alergau acolo, printre adulți, vor înțelege mai bine decât cei din orice altă generație ce înseamnă să te raportezi sănătos la procedurile medicale.

Iunona a fost fascinată de la început de carte și de ilustrații, o răsfoiește de câteva ori pe zi și de alte câteva ori mă pune să-i citesc diverse povești din ea. Recunoaște instrumentele, știe pasaje din carte și îi place de eroina poveștii. Apropo de asta, ea e convinsă că e fată, eu aș fi zis că e băiat. Îmi place faptul că reprezentarea personajului principal este neutră, atât vizual, cât și narativ. Microbel e parte din discuțiile noastre zilnice, mai ales în vremurile astea.

Echipa Măsimtbinescu nu este doar o carte de împrietenit copiii cu procedurile medicale, cred că este o carte îndeosebi pentru părinții lor. Poate că ei au nevoie mai mult ca oricând de povestea din jurul durerii.

În loc de concluzie

Las, la final, poate cel mai bun rezumat pentru necesitatea acestei cărți. Rândurile apar pe ultima copertă a cărții și sunt scrise de doamna dr. Irina Costache, medic primar pediatru:

Această carte este un instrument foarte util de educație medicală pentru copii și părinți, pentru că explică în joacă, pe limba celor mici, ce sunt microbii și cum ajung ei în corpul nostru, ce rol au masca și mănușile, branula, termometrul, recoltorul de exsudat, aspiratorul de muci, camera de spital, siropurile, cremele, gipsul și masca de aerosoli, medicul și echipa lui, și de ce e important să mergem la medic cu încredere și curaj, nu cu frică. Avem în sfârșit în mâini o carte necesară și așteptată! Era și timpul ca pediatrul să se împrietenească delicat cu micii lui pacienți, iar copiii să înțeleagă, într-o manieră plăcută, plină de fantezie și culoare, dar în același timp autentică, de ce toate procedurile medicale, deși uneori neplăcute, sunt utile și de ajutor pentru însănătoșirea lor grabnică.” 

2 Replies to “Echipa de prieteni Măsimtbinescu. Ce am vindecat cu o carte pentru copii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.