Nemuritorii de rând și lumina care nu se plătește

Nemuritorii de rând este o carte ca o zi de vară. Te ademenește, te amorțește, te sufocă, te îmbrățișează, îți usucă gura, sufletul și pielea, te răsfață, te adoră, te disperă, te învăluie.

E ca atunci când te plimbi pe o plajă sălbatică. La început, îți place liniștea și nisipul fin, briza te învăluie, cerul te veghează. Și apoi, încet, minut după minut, ți se face un gol în stomac și simți teama cum urcă-ncet pe picioarele goale, prin nisip, și-ți urcă în gât răvășind totul în cale. Și te sperie pustietatea, singurătatea, cerul te apasă, briza te înfrigurează.

Şi apoi vezi soarele apunând în mare și se așează totul în tine. Te aprinzi în întuneric.

Nemuritorii de rând este despre dragoste, lumină și veșnicie.

Am citit fiecare poveste cu extaz și plictis, ca într-o zi caniculară în care totul este atât de viu și mort. Am așteptat până la final să se închidă undeva cercul deschis de prima poveste. Nu s-a închis în felul în care îmi imaginam și asta m-a surprins, m-a bulversat, m-a făcut să privesc în gol câteva minute bune.

Nemuritorii de rând este o carte care te prinde fără să îți dai seama. Te poartă dintr-o călătorie în alta, dintr-o poveste-ntr-alta. Te frământă dintr-o dragoste în alta, așteptând un semn care să te ducă mai aproape de miezul poveștii. Este o carte despre lumină. Mi-a plăcut atât de tare povestea asta cu lumina din noi, dintre noi, povestea asta despre culoarul de timp. Și cred atât de mult că suntem lumină… lumină de dat mai departe.

Chiar mă gândeam zilele astea la diferența dintre lumină și curentul electric, căruia îi spunem tot lumină, nu? La curentul electric e simplu cu cât consumi mai mult, cu atât plătești mai mult. Cu lumina adevărată e invers, cu cât luminezi mai puțin, cu atât plătești mai mult. Ai în tine puțină lumină, e normal să dai și mai puțină, iar plata e și-n bani, dar cel mai mult nu-n bani. E-n viața ta amară. E pe dos decât curentul electric, adică cu cât luminezi mai mult, cu atât plătești mai puțin. Asta economie! Și râse amar.

Dragostea este trecătoare, adică trece de la unii la alții.

Trecem unii-ntr-alții cu frânturi de dragoste. De mii de ani ne căutăm, ne petrecem viețile încercând să aflăm cine suntem, să ne găsim iubirile, să ne regăsim, să ne păstrăm împreună. Iar ideea că oamenii-s culoare de lumină mi-a dat o speranță pe care nu am mai regăsit-o în ultima vreme în nicio carte.

Știi, asirienii credeau că noi umblăm unii prin alții nestingheriți, dacă ne lăsăm drumurile deschise. Că totul e să crezi și să iubești, adică ei vedeau credința și iubirea ca fiind una și-aceeași. Pe toate culoarele astea, dacă le lași deschise, umblă credința și iubirea altor oameni, iar trecerile lor te îmbogățesc fiindcă orice trecere lasă urme.

Fiecare poveste are ceva din cealaltă, chiar dacă uneori e mai evident, alteori e mai subtil. La fel cum fiecare dintre noi are ceva din celălalt. Și cât de rar ne gândim la asta…

Discursul feminin și masculin este deopotrivă puternic și veritabil, fără să epateze, fără să alunece-n sirop sau să fie banalizat. Mi-a fost dragă fiecare poveste în aceeași măsură în care m-a sufocat. Am îndrăgit fiecare personaj în aceeași măsură în care m-a ostenit. M-am regăsit în fiecare la fel cum fiecare mi-a fost străin și rece.

Am prins dragoste de Gherghina și viața ei, de revelațiile ei, de dragostea ei frumoasă și senzuală, m-au topit poveștile despre cum iubesc oamenii la bătrânețe. L-am disprețuit pe Matei, dar am ajuns să îl înțeleg. Saul și Vara mi s-au părut caraghios de adorabili. Și am trăit viața fiecăruia, ascunsă-n pagini albe și timpuri, în nicăieri și în veșnicie.

Urim și Tunim, născuți ca să-nconjoare și să cuprindă.

Mi s-a părut fascinant să aflu despre Urim și Tunim, devenite personaje în cartea Anei Barton. Reinterpretarea lor sau poate, mai degrabă, reinventarea lor, a ținut toate poveștile într-un morman de emoții.

Sunt amintite de câteva ori în Vechiul Testament, nu se specifică exact ce erau şi cum puteau fi folosite. Ştim că erau două pietre încrustate pe efodul Marelui Preot. (…) Aceste pietre, una albă şi una neagră, erau folosite de Marele Preot pentru a afla voia lui Dumnezeu în diferite situaţii. Unii au spus că Dumnezeu răspundea în mod supranatural dilemelor aduse de Marele Preot înaintea Sa, făcând să strălucească una dintre cele două pietre. Dacă strălucea Urim (piatra albă), răspunsul era afirmativ, iar dacă strălucea piatra neagră (Tumim), răspunsul era negativ. Alţii au opinat că cele două pietre erau încrustate cu cele două răspunsuri categorice: „da” sau „nu”. Acestea erau amestecate în pumnul închis şi aruncate pe masă. Cea care cădea cu încrustarea la vedere sau în interiorul unui perimetru prestabilit decidea răspunsul. [sursa]

În cartea Anei Barton capătă alte nume și un scop clar – să fie aburul care ține calde inimile oamenilor.

Au visat însă același vis. În el, numele lor erau altele. Urim era Voc, Tumim era Saroc. Erau două oglinzi puse față-n față și erau și aburul de pe ele. Născuți să-nconjoare și să cuprindă. Cine ești, cine sunt?, a zis Urim. Suntem ceea ce leagă, i-a răspuns fratele său. Și animalele tot asta sunt. Și oamenii, l-a completat Tumim. Oamenii, nu. Ei sunt cei care dezleagă și de-aia ne-am născut noi, ca să nu se piardă ei unii de alții.

Dacă la început copiii nevăzuți și neștiuți ai părinților primordiali îți par ciudați, fără să îți dai seama ajungi să îi îndrăgești. Și te apucă o milă și o dragoste amară citind despre cum au început să aibă toată omenirea în grijă. Apoi îi lași să te ducă în toate poveștile de dragoste, îi regăsești cu drag, savurezi fiecare comentariu delicios, ți se face un gol la fiecare tristețe cosmică.

Privirea-n gol

Și dintr-o poveste în alta, diferite și identice, amare și dulci, violente și duioase, senzuale și pure, am ajuns la ultima pagină. Am lăsat cartea, cu ochii-ncețoșați și mi-am dat seama că nu eram pregătită să termin cartea asta. Că simțeam nevoia de alt fel de încheiere, că aveam nevoie de o plasă de siguranță. Aveam nevoie de un refugiu în care să-mi înăbuș gândurile.

M-am întors a doua zi la carte cum te întorci într-un loc pe care l-ai vizitat acum mii de ani. Am căutat indicii, amintiri, am căutat legături și am răstălmăcit cuvinte. Am început să caut, cu creionul printre cuvinte, conexiunile dintre povești, să trasez din punct în punct să iasă imaginea de ansamblu. Ca într-un mozaic, am încercat să pun piesă cu piesă, să lipesc povestea din bucăți. Am ajuns să cred, însă, că nici măcar nu este vorba despre asta, despre imaginea de ansamblu, ci despre fiecare bucată în parte.

M-am întors la fiecare poveste, să caut unde apare Voc, unde apare Saroc, care-i cu revelația, care-i cu adevărul. Să caut mușcatele roșii, teiul, erotismul, motivul femeii care își leagănă bărbatul, sandalele, ploaia, dorințele nestăvilite de a fi iubit, înserările, drumurile. Am răsfoit și răsfoit iar de am obosit să caut sforile care leagă poveștile. Și m-am oprit iar, după câteva zile, cu privirea-n gol. Mi-am dat seama că aproape am recitit cartea, de la un capăt la altul, și mi-a plăcut de parcă acum o descopeream.

Și am lăsat creionul și nu am mai căutat să fac analiză pe text. Am lăsat poveștile să se așeze în mine și le-am promis că într-o zi leneșă de vară, pe o plajă pustie, am să mă reîntorc la ele.

Ana Barton

Nu am mai citit până acum vreo carte scrisă de Ana Barton, deși îi citesc uneori blogul. Sunt câteva articole care m-au dat peste cap și pe care le-am dat mai departe cu emoție.

Poate că nu a fost întâmplător să încep cu Nemuritorii de rând. Poate aveam nevoie de un astfel de început. Ce știu, însă, este că nu va fi ultima carte a Anei Barton pe care o voi citi (am ochit deja Mamifer).

Până ajungi să citești Nemuritorii, citește Femeia care face focul, pe blogul autoarei. O să îmi mulțumești, serios.

De unde poți cumpărA ONLINE cartea:

2 Replies to “Nemuritorii de rând și lumina care nu se plătește

  1. Iar ți-ai pus sufletul pe tavă și am simțit cartea asta prin cuvintele tale! Când o propui la club?

    1. Mulțumesc pentru feedback, Ana. Mă bucur că ți-am transmis emoția. Da, chiar aș putea să o propun! ❤️

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.