Ingrid Șulț are 28 de ani și a coordonat echipa de însoțitori de la Sala Palatului. Este unul dintre oamenii pe care îi găsești întotdeauna în preajma marilor nume din Festival, mereu cu zâmbetul pe buze. Și cum seria aceasta de povești și portrete este despre oamenii din culisele Festivalului, Ingrid a trăit timp de o lună de zile emoțiile din spatele scenei.
Este una dintre primele seri de la ediția asta. Fug de la biroul de presă în culise, cu gând să mă încarc cu energia aceea magică. Ingrid stă cuminte și desculță pe bancuța de lânga cabina artistei. Uneori, să fii însoțitor înseamnă să dai pantofii tăi artistei care descoperă cu zece minute înainte de concert că are doi pantofi stângi. Desculță și senină, Ingrid ridică zâmbind din umeri cu un fel de the show must go on pe buze.
Un copil printre note muzicale
Ingrid Șulț și-a petrecut aproape jumătate din viață la Liceul de Muzică George Enescu unde a studiat pianul. Bunicii au jucat un rol important în formarea ei, toți fiind melomani, iar una dintre bunici este pictor. Este convinsă că studiul muzicii a structurat-o ca om. Și a început dintr-o joacă.
Când mergeam la operă mimam cântatul la pian pe marginea lojei și bunicilor li s-a părut clar că trebuie să fac lecții. Sincer, nu am luat niciodată în calcul alt instrument, nu am fost curioasă să experimentez.
Nu a rămas în domeniu pentru că a simțit că este un mediu prea competitiv și îi limita să descopere alte lumi. Cu toate astea, nu s-a putut detașa vreodată de muzică, deși a ales mai apoi calea științelor politice. Este licențiată în Studii Europene la Universitatea din București și a făcut un master în Studii Europene, la Rijksuniversiteit Groningen & Palacky University.
Dintr-o bulă de armonie și muzică în care am fost introdusă la vârsta de 5 ani, am ajuns să lucrez la Consiliul Uniunii Europene în timpul studiilor de Master, cu și pentru eurocrați. Și totuși, primii 13 ani de studii au jucat și joacă un rol definitoriu în parcursul vieții personale și profesionale. Muzica rămâne temelia a ceea ce sunt azi, în ciuda domeniului de activitate mai puțin liric și mai mult pragmatic pe care l-am ales.
Chiar și în lumea studiilor europene, Ingrid a ales ca temă pentru licență și master Festivalul Internațional George Enescu în relația cu politicile culturale naționale și europene. Și asta înainte să lucreze la Festival.
Aduc muzica cu mine peste tot, fie că în urechi și suflet, fie că în fața unui juriu de profesori universitari.
Însoțitorii artiștilor la Festivalul Enescu
În cadrul Festivalului există acest departament care se ocupă de tot ce înseamnă prezența unui artist/ansamblu sau a unei orchestre în București. În edițiile anterioare, însoțitorul prelua artistul de la aeroport și îi era, practic asistent până în momentul în care acesta își încheia vizita în București. Anul acesta, însoțitorii au fost organizați pe săli de concerte, ceea ce înseamnă că o echipă a avut aproximativ 6-7 oameni, iar Ingrid a coordonat echipa de la Sala Palatului.
Unii își imaginează că este o parte foarte glossy, și da, poate fi. Însă munca de însoțitor este grea și obositoare. Este nevoie de multă empatie, responsabilitate și răbdare. În plus, trebuie să fii capabil să anticipezi nevoia artistului, să știi când să fii aproape și când să îi dai spațiu.
Pentru mine, de la biroul de presă, însoțitorii au fost întotdeauna cei mai buni parteneri. Ei sunt cei care rezolvă interviurile dificile, negociate până în ultima clipă. Îmi amintesc multe dăți în care Ingrid a rezolvat interviuri care păreau imposibile înainte de sosirea artistului în țară. Îți trebuie bun simț și grație să pui un artist în postura de a nu refuza un interviu, chiar și atunci când repetițiile s-au prelungit sau este obosit. Iar Ingrid a făcut magie aproape de fiecare dată.
O poveste de iubire cu rang de cavaler
Ingrid Șulț a început să colaboreze cu Festivalul Enescu în 2017. Terminase studiile de un an, era într-o perioadă de regăsiri și a văzut pe pagina Artexim anunțul de recrutare. A simțit că e un soi de semn și că nu putea să rateze șansa asta. A aplicat pentru alte departamente pentru că își închipuia că trebuie să fii ceva cu rang de cavaler ca să fii însoțitor de artiști. Pregătirea ei personală și profesională nu aveau cum să fie trecute cu vederea așa că Ingrid a ajuns direct în echipa de însoțitori.
A debutat cum nu se putea mai bine: l-a însoțit pe Vladimir Jurowski, nimeni altul decât directorul artistic al Festivalului. L-a așteptat la aeroport împreună cu Mihai Constantinescu, directorul executiv, și a flatat-o încrederea pe care a avut-o echipa în ea. Această primă experiență reușită i-a dat nu doar un sentiment de siguranță, ci și unul de apartenență la toată povestea asta.
Primul Festival mi s-a parut copleșitor și magic. A fost cumva greu să mă lupt între o stare de permanentă uimire și concentrare pentru ce am de făcut.
Când m-am întors eu la birou, în 2019, despre Ingrid mi s-a zis că e un soi de mamă a dragonilor. Și având în vedere numele care i se încredințau, era clar că este una dintre cele mai serioase și responsabile persoane din departament. Pentru mine, ediția aceea a fost la limita burnout-ului, dar am multe amintiri faine. Îmi amintesc momente în care Ingrid mi-a rezolvat interviuri la care nici nu puteam spera.
2021
Pentru Ingrid ediția jubiliară a fost cea de-a treia la care a participat și a fost una cu adevărat specială. În toate cele trei ediții a însoțit artiști.
Înainte de a intra în vâltoarea caracteristică eram împăcată, știam exact ce am de făcut. Sunt prea puține erau secretele însoțirii, în afară de momentele neprevăzute. Odată ce am început, însă, m-am simțit copleșită de emoții. Am redescoperit momentele magice de care echipa din organizare are parte, am redescoperit colegii de la Artexim, o echipa strașnică, ultra-competentă și extrem de primitoare. Am simțit cumva că fac asta pentru prima oară.
Acum câteva luni Ingrid era sigură că Festivalul Enescu va avea loc, în ciuda pandemiei. Dar acum crede că era mai mult o speranță, o auto-sugestie. Iar ediția jubiliară s-a dovedit a fi cu totul specială.
Echipa de organizare a echilibrat balanța dintre precauție sanitară și încredere că totul merge ca pe roate.
Artiștii au fost copleșiți de emoția reîntoarcerii pe scenele celui mai mare Festival de muzică clasică din Europa după luni bune de pauză.
Publicul a fost incredibil de generos cu aplauzele și căldura oferită celor mai mari orchestre ale lumii, soliștilor și dirijorilor.
Știu că tot ce povestesc aici trebuie, de fapt simțit ca să poată fi înteles pe deplin, însă această bulă de frumos și normalitate a jucat rolul aerului proaspăt de munte, inhalat cu toată forța.
Însoțitor de meserie
Ingrid Șulț crede că cele mai importante trăsături pe care un însoțitor trebuie să le aibe sunt un grad ridicat de responsabilitate și stăpânire de sine. Mai ales că tot ce se întâmplă la Festival te trece printr-un carusel de emoții, după cum bine spune ea. O frapează momentele în care realizează câtă modestie și bunătate se ascunde în spatele unor monștri sacrii ai muzicii clasice.
Este a treia ediție când îl însoțesc pe Maestrul Jurowski. Cu fiecare ediție relația dintre noi a devenit mai informală, fapt care mă face să salt ca un copil în interior.
În ediția aceasta Ingrid i-a cunoscut, printre alții, pe Patricia Kopatchinskaja, Cristian Măcelaru și Jean-Yves Thibaudet.
Sunt personalități care te iau pe sus cu căldura lor, artiști imenși care te fac să te simți prietenul lor. Mă impresionează cum niște oameni de anvergura artiștilor invitați la Festivalul Enescu au încredere în însoțitori. Gândul că ei își incredințează vulnerabilitățile în grija noastră mă copleșește de fiecare dată.
Cred că unul dintre cele mai ciudate lucruri pentru cineva din afara Festivalului e faptul că nu ajungi la concerte.
De cele mai multe ori stau la repetiții unde mi se pare totul mai intim și privilegiat. În timpul concertului prefer să stau în culise pentru că îmi place senzația. Asta pe lângă o paranoia că ar putea apărea ceva și va fi nevoie de mine acolo. Sunt prea agitată să mă pot abandona într-un scaun din sală și doar să mă bucur de muzică.
Ce rămâne după Festival
Ingrid Șulț lucrează remote ca video marketing executive într-o agenție de content marketing & SEO. I-a fost destul de greu să revină la programul slow după tot tumultul Festivalului. Totusi, spune că se hrănește cu entuziasmul gândului că poate va participa din nou la ediția următoare.
În paralel cu jobul full time Ingrid Șulț a lansat, împreună cu Vlad Robu (și el însoțitor la ediția aceasta) am lansat platforma dodiez.ro. Este un site de anunturi muzicale prin care elevi de toate vârstele și nivelele de pregatire pot intra in contact cu profesori de muzica certificati, din toată țara și desfășura lecții de muzică online sau offline.
Ingrid e convinsă că oricine ia contact cu muzica, sub orice formă, capătă un filtru de frumos.
Parcă acum mai mult ca niciodată ramân cu toată muzica ascultată și cu prezență artiștilor. Toate poveștile acestea vor fi hrană pentru suflet mult timp de acum încolo, Și rămân cu mulți prieteni dragi.