Eșec înseamnă să nu înveți nimic din ce ți se întâmplă

Dacă aș lua-o de la capăt, aș face lucrurile altfel. Astăzi sunt amalgamul de alegeri pe care le-am făcut, dar am învățat din fiecare alegere, mai potrivită sau nu.  Ideea absurdă că aș putea începe din nou mă obligă să cred că nu aș face din nou alegerile care mi-au dăunat. Gânduri absurde.

Am știut (aproape) mereu ce vreau să fac, chiar dacă până prin  2008 nu am știut că se numește public relations. Dar nu am spus nimănui care ar fi putut să mă ajute. Nu am bătut la uși, nu am tras pe nimeni de mânecă să mă învețe. Am învățat singură, din cărți, din online, din alte experiențe. Am învățat singură punând la cale un mini-plan de comunicare pentru o asociație studențească. Întâmplător, mi-a ieșit ceva frumos. Ion Cosmovici, pe atunci la biroul de relații publice al universității (al cărui blog vi-l recomand din suflet!) a fost unul dintre puținii oameni care m-au remarcat și mi-au apreciat munca.

Din păcate, nu am avut un plan de carieră. Aveam vise pe care nici nu îndrăzneam să le rostesc. Credeam că e de ajuns să cauți joburi pe ejobs și cineva va suna într-o zi să îmi ofere jobul perfect. Am pierdut timp vânzând haine în mall în loc să alerg și să povestesc oamenilor despre ce vreau, ce știu și câte pote învăța. Am irosit timp  în loc să merg la evenimente de profil, să mă prezint, să rog, să cer, să vreau. E atât de simplu să pui o întrebare… ce se poate întâmpla în cel mai rău caz? Să ți spună nu? Big deal.

De vreo doi-trei ani am bucuria de a cunoaște puști tot mai talentați care știu ce vor, care pun întrebări, care se informează despre cei mai buni profesioniști din domeniul lor, care citesc, care merg și pun o întrebare simplă – pot? Și mulți pot, mulți sunt luați în internship-uri, mulți primesc job-uri sau project based-uri doar pentru că au tras un om de mânecă și au zis – vreau, pot, îmi doresc.

Am învățat din toate întâmplările nefericite. Am învățat ce înseamnă să muncești hard way, ce înseamnă să nu ai bani, ce înseamnă responsabilitatea și independența financiară. Mă enervează teribil toți copilașii ăștia răsfățați care primesc milioane de la părinții lor, fără să înțeleagă valoarea banilor și a muncii, copii pentru care singura grijă nu este ce vor mânca mâine sau examenele de la facultate, ci în ce cluburi vor merge sau ce haine au apărut la zara.

Eșec înseamnă să nu înveți nimic din greșeli și nereușite.

3 Replies to “Eșec înseamnă să nu înveți nimic din ce ți se întâmplă

  1. Sau sa inveti din greseli fix ceea ce nu trebuie, fapt demonstrat in anume circumstante! Ma rog, important e ca, intr-un final, sa deprinzi ceea ce trebuie.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.