Dă-ți timp să te vindeci

Dă-ți timp să te vindeci am spus de atât de multe ori oamenilor din jurul meu. Pentru că întotdeauna am crezut despre mine că pot ajuta, că pot fi înțeleaptă. Mi-au plăcut tot timpul cuvintele așa că uneori mi-a ieșit destul de bine să spun celor din jurul meu cuvintele potrivite în clipele grele.

Dă-ți timp să te vindeci am spus prietenilor mei cu inimile frânte. Și i-am luat în brațe și le-am spus ce au nevoie să audă cei mai mulți oameni cu inima frântă:

Sunt aici.
Va fi bine.
Vei trece prin asta.
Ești mai puternic decât crezi.
Vei fi bine.

Uneori m-au crezut căci știu să îmbrățișez strâns chiar dacă nu am decât un metru și jumătate. Și alteori m-au crezut pentru le-am povestit rănile mele. Și am adunat destule în toți anii ăștia. Iar oamenii rezonează cu poveștile celuilalt, cu rănile celuilalt. Te ajută să nu o iei razna crezând că ești greșit, că doar ție ți se întâmplă.

Dă-ți timp să te vindeci am scris de multe ori în mesaje, emailuri sau articole. Am scris în jurnale și bilețele, pe marginile unor cărți sau pe ultimele pagini ale unor agende de lucru. Am scris și am zis de atât de multe ori încât orice ar crede că știu cel mai bine să îmi dau timp.

Când nu ai timp să îți dai timp să te vindeci

Nu am avut niciodată încredere în timp. Întotdeauna am simțit că suntem într-un soi de întrecere. Uneori aveam sentimentul că îl păcălesc, că încetinește, că mă lasă să trăiesc, să simt tot, să iau tot. De cele mai multe ori, însă, simt cum mă înfrânge, cum îmi pune piedici, cum nu mă lasă să trăiesc, să simt, să iau tot.

De când trăim în lumea asta rescrisă de pandemie simt că mă sufoc în secunde. Simt că nu am timp să fac tot am visat, tot ce mi-am propus. Când a trebuit să stăm în case am simțit că fur timp, că nu mă pot bucura de împreună al nostru. Am simțit, în același timp, că pierd un timp în care trebuia să plecăm în lume, să ieșim în parcuri și la teatru, să dansăm la petreceri, să ne bucurăm de soare și oameni dragi.

Și nu am mai ajuns să am vreodată răbdare cu timpul. Și în relația noastră complicată am pierdut atât de multe. Și mi-am dat prea puțin voie să fiu blândă cu mine, să cer ajutorul sau să îmi dau timp să mă vindec.

Doar că timpul are un fel aparte de a vindeca, chiar și atunci când crezi că ești în război cu el. La început doare de parcă e sfârșit de lumi. Și timpul spintecă și sufocă și arde. Și nu ai ce face decât să îți dai timp să te vindeci, să respiri, să îți dai voie să nu te învinovățești pentru ceva ce nu ai putut face. Secundele se transformă în minute și minutele în nopți care trec. Și orele se duc încet, ca un pansament, spre ziua în care te vei ridica din pat, vei lăsa pijamalele pentru alte haine și vei sta în soare. Pentru că soarele vindecă chiar și atunci când crezi că nu mai poți să o iei de la capăt.