Când intru în camera unde e copilul meu, se luminează totul în jurul nostru. E toată soare. Indiferent că nu am fost lângă ea cinci minute, o oră sau o zi întreagă, copilul meu se transformă în soare. Și brusc totul e magie: fericirea de pe chipul ei, mânuțele ei care se împreunează a bucurie, chiuiturile ei de pui de dragon.
Copilul meu e soare pentru ne-a învăţat cu blândeţe să fim părinţi, ne-a colorat viețile, ne-a zăpăcit cu dragoste.
Am făcut un pact cu Iunona când era cam cât un bob de mazăre: să fim o echipă. Am promis eu pentru amândouă că vom fi împreună în călătoria asta, că vom învăța împreună. Singurul lucru care contează este să fim împreună.
Poate că fiecare părinte că ar trebui să știe că are cel mai minunat copil și să îi spună asta în fiecare zi.
„În spatele unui copil vesel e o casă veselă.”
Mi-a rămas întipărită-n mine afirmația asta din momentul în care am citit cartea Mirelei Retegan. Și văzându-mi copilul atât de senin și bucuros îmi place să cred că ceva ne iese bine, așa cum știm noi să îi fim părinți.
Nu e ușor să aduci soarele în fiecare zi. Dar când trăiești un pic mai intenționat, când conștientizezi că fiecare zi este o minune și nu un drept, totul are mai mult rost. Și devine un pic mai simplu.
Copilul meu e soare. Ne-a ales să îi fim părinţi şi ne transformă în lumină.