Zilele astea caut mai des ca oricând povești care să îmi aline sufletul. Mă întorc în fiecare duminică la seria aceasta, Bucurii în pixeli, să îmi exersez recunoștința. Mă gândesc în fiecare zi la tot ce e bun în viața noastră, mă las să simt bucurie și speranță, chiar dacă vremurile în care trăim sunt complicate. Săptămâna asta am căutat povești. Am citit aproape trei cărți, am vorbit mai mult cu ai ei și cu prietenii, am scris mai mult în jurnal. Am ascultat poveștile inventate ale Iunonei cu mai multă atenție. Am început o serie de micropovești pe blog, iar pregătirea articolelor mi-a dat curaj să răscolesc și alte povești din mine.
- scrisul
[pentru nuanțele mele de albastru. și pentru că e prima dată când simt că scrisul mă va vindeca]
să citești afară-n soare
[pentru că suntem recunoscători pentru peticul de iarbă unde ne încărcăm energiile în fiecare zi]
[pentru că am nevoie de o altă lume în care să evadez, iar New York-ul anilor ’40 sună numai bine]
- puii de aloe vera
[pentru că ador planta asta și pentru că sentimenul de a replanta îmi dă speranță]
- lumina
[pentru că lumina asta vindecă tristeți]
Alte bucurii:
- – spoiler alert, este vorba despre morning pages, o rutină zilnică de scris în jurnal (și chiar îți schimbă viața!)
- 🧘♀️episodul acesta despre cum îți poți schimba viața practicând recunoștința (Cristina Oțel, Pauza de Bine) & .
- : În septembrie 1916, Crucea Roșie a României îl numește pe George Enescu președintele echipelor artistice organizate la inițiativa sa. Peste ani, compozitorul Mihail Jora, rănit în timpul războiului, urma să dezvăluie emoția trăită în 8 septembrie 1916, când maestrul Enescu i-a redat, în clipele acelea grele, dorința și voința de a trăi:„ […] În clipa în care trupul meu însângerat era introdus în sala de concert, te-ai așezat la pian și într-o tăcere de mormânt ai executat cele dintâi măsuri ale Nopții mele de vară. Zguduit de o emoție neașteptată, am fost podidit de lacrimi, ce n-au încetat nici după ce ți-ai luat vioara și ai cântat cum știi tu să cânți Sonata Primăverii de Beethoven și câteva bucăți de Kreisler. N-aș putea să-ți explic puterea de reacțiune pe care vraja cântecului dumitale a produs-o atunci în sufletul meu. Atât pot să-ți spun, că ziua aceea de 8 noiembrie 1916 a fost hotărâtoare pentru mine. Mi-ai redat în clipele acelea dorința și voința de a trăi, pe care le pierdusem. Ai dat putere organismului meu să lupte contra răului ce-l năpădise fără putință de scăpare și m-ai înviat din morți […]”.
- 👏 (dacă aveați nevoie de confirmarea supremă)
- 🌱. Eu m-am înscris la cursul de Știința stării de bine de la Universitatea Yale, mi se pare foarte util mai ales în vremurile acestea dificile.
Voi pentru ce sunteți recunoscători zilele astea?
Mi-ar fi de mare ajutor gândurile voastre, aici în comentarii, sau instagram. 🙏🏼
Bucurii în pixeli este o serie de micropovești săptămânale despre lucrurile și momentele care mi-au făcut săptămana mai bună. Acest exercițiu de recunoștință este inspirat din seria my week in objects (mostly) și Weekend Favorites. Dacă vreți să vă alăturați poveștii, postați pe instagram cu hashtagul #BucuriiÎnPixeli.