Tata e mereu acasă. Iese la poartă și se uită pe stradă, deși nu așteaptă pe nimeni, își salută vecinii, glumește, ascultă, tace. Tata e acasă și își face de lucru prin curte, prin grădină, purtându-și gândurile, tristețile și amintirile pe umerii pe care și-a purtat copiii. Tata e acasă și radioul umple curtea cu muzică veche și nouă, cu reportaje și știri.
În mintea mea, tata e încă acasă. Dar când ajung acolo și nu-l găsesc așteptându-ne la poartă, mă frâng încă o dată. Tata nu mai e acasă de aproape doi ani întregi. Mintea mea nu poate cuprinde încă faptul că nu mai e.
În sufletul meu, tata e mereu acasă. Și gândul ăsta mai alină din durere. Dar dorul se adâncește în mine în fiecare zi.
În mine e mereu acasă.
#doliuleiubire