Pe sub haine gri cumpărate din aceleași magazine, la reduceri, oamenii își poartă tăcerile. Le îndeasă pe sub pulovărele groase de iarnă și zâmbesc ca și cum viața e un șotron colorat într-o zi de vară.
Pe sub haine colorate făcute în serie de sclavii moderni oamenii își poartă cicatricile. Le ascund sub cămășile cu mâneci lungi, le închid cu nasturi și zâmbesc ca și cum nu i-a durut când s-au făcut cratere în ei.
Pe sub haine ieftine sau scumpe oamenii își poartă fricile. Le ascund sub fulgarine, trag fermoare peste ele și zâmbesc ca și cum știu să trăiască.
Pe sub haine vechi oamenii își poartă morțile. Le ascund sub mătăsuri și viscoze, le ascund sub blănuri și zâmbesc ca și cum au tot timpul din lume.
Și într-o zi un alt om te întreabă din senin: cu ce te lupți?
Și atunci furtunile trec prin haine, prin piele, prin carne, răscolesc înăuntru tot ce era așezat în straturi. Privești în oglinzi și nu mai vezi doar haine, vezi tăceri, cicatrici, frici și morți.
Te privești în oglindă și te vezi așa tulburător de imperfect. Și plângi printre cearceafuri, e ok să plângi, e în regulă să îți dai voie să fii tu. Tu ești minunat.
Mereu mă gândesc la mine cea dinainte de a mă privi goală, nemachiată și sinceră.
Pe sub haine oamenii își poartă aripile.
Când merg pe stradă nu mă mai uit la haine, mă uit la oameni. La ce nu vorbește omul de lângă mine, ce duce pe umeri, ce răni poartă înăuntrul său.
Pentru că poate vorbim mult, dar vorbim despre prea puține.
Pentru că nu vorbim despre dureri, dezamăgiri, frustrări, tristeți, boli, războaie de dinăuntru, anxietăți.
Nu vorbim despre abuzuri, despre pierderi, despre morți.
Nu umblăm pe străzi cu rănile deschise. Și poate e în regulă să fie așa.
Dar nu avem voie să uităm că toți suntem vulnerabili și fragili. Că suntem prea nebuni să ne rănim aiurea din preaplin.
Pe sub haine oamenii poartă povești. Și aripi crescute înlăuntru, cum spunea Nichita. Și poate, din când în când, am putea deschide ochii mai bine, am putea întinde mâini spre alții, am putea vorbi între noi. Avem mai multe tăceri, cicatrici, frici și morți de când ne dăm voie să arătăm celorlalți oameni.