Uneori nu există răspunsuri. Uneori pentru că nu știm să punem întrebările potrivite, alteori pentru că întrebările-s mai frumoase decât răspunsurile.
Uneori nu există decât chimie. Între oameni și oameni, între oameni și cărți, între cărți și oameni, între filme și cărți, între oameni și cărți și filme, între oameni și orașe, între orașe și anotimpuri, între oameni și anotimpuri, între suflete și nori.
Uneori nu există vise împlinite. De multe ori pentru că habar nu avem care ne sunt visele potrivite, alteori pentru că nu mai avem nevoie de ele.
Uneori nu există decât Oameni. Cu O mare. Oamenii aceia care rămân cu tine până trec furtunile, obsesiile, nebuniile, bolile și dezamăgirile.
Și de fiecare dată există primăvara. Ziua aceea în care te hotărăști că soarele te-a întregit iar, în care nu îți mai tresare sufletul gândindu-te că va ninge peste noapte, tulburându-ți iar universurile, ziua în care este indubitabil primăvară.
Și atât timp cât ei te iubesc, nici nu mai ai nevoie de răspunsuri.
Sau de întrebări.
