Mă tot gândesc la un episod din Grace și Frankie, pe care l-am revăzut de curând.
Într-o dispută dintre cele două, Frankie îi spune lui Grace că ei îi plac doar oamenii care fac ceea ce ea aprobă și că este incapabilă de dragoste necondiționată pentru prietena sa.
Măcinată de gând, Grace își sună fiica (30+) încercând să se convingă că Brianna s-a simțit iubită necondiționat atunci când era copil. Contrariată, Brianna îi spune că nu, dar știe ca nici mama ei nu se iubește necondiționat și atunci nu a avut nicio așteptare. Iar Grace este absolut șocată să afle, la 70 de ani, că fiica ei nu a simțit iubirea sa absolută.
Mă tot gândesc câți părinți cred că își iubesc copiii necondiționat, deși vor să îi repare, să îi schimbe? Câți nu sunt de acord cu alegerile și convingerile copiilor lor și consideră iubirea monedă de schimb?
Cred că e tare greu să îți iubești copilul necondiționat tocmai pentru că ar însemna că te iubești mai întâi, să accepți, să te vezi, să te ierți, să te crezi. Iar un părinte rănit va fi cel care va vrea mereu să își repare copilul, într-un fel sau altul.
Și oricât de greu ar fi drumul ăsta al vindecării, sunt recunoscătoare că astăzi avem instrumentele și resursele să înțelegem și să oprim noi șirul ăsta al generațiilor rănite care rănesc. Și să (ne) iubim necondiționat. ♥️ #2025descris
foto credit: arhiva personală