În sufletul fiecărei femei este o frântură din Holly din Breakfast at Tiffany′s. Faptul că de vreo jumătate de an am făcut o pasiune pentru Audrey Hepburn nu mai e nicio surpriză pentru cei care mă cunosc sau mi-au mai răsfoit blogul. Săptămâna trecută am văzut, în sfârşit, filmul mai sus menţionat.
Apoi am citit cartea. Şi îmi pare bine că în ordinea asta. Cred că este că singura dată când, dacă aş fi întrebată cartea sau filmul, aş răspunde clar filmul. Şi nu numai pentru că Holly e interpretată de Audrey, ci pentru că e un film foarte bine făcut, un film care creează atmosferă şi emoţie.
Am găsit cronici frumoase pe BookBlog despre carte. Am găsit articole interesante despre cum Audrey a devenit un fashion icon după acest rol, despre rochia ei neagră de la Givenchy, devenită un must-have al tuturor timpurilor. E un film fenomen din punctul meu de vedere.
Am regăsit în interpretarea lui Audrey o frântură din fiecare prietenă.
Holly are privirea mea tristă în zilele „roşii”, tăcerile, visele, uneori naivitatea prostească a unei fete devenită femeie. Holly are îndrăzneli de carton şi vise strălucitoare, are un motan roşcat ca pisicu meu de acasă, are o chitară şi un apartament dezordonat, fără mobilă, doar cu valize şi cutii, cu pantofi sub pat, cu rochii negre şi pălării superbe, cu cercei din perle şi zâmbet de cristal.
Şi are final, în ploaie, nu firesc, nu superficial, ci un final romantic de trist… Pentru că avem nevoie să aparţinem oamenilor pentru a găsi fericirea (replică din film). Iar Breakfast at Tiffany′s este despre căutare și fericire.
And baby… A girl can’t read that sort of thing without her lipstick. 😉
