Nu ai cum să deschizi vreun canal de media online în care să nu găsești vreo 2-3 titluri pompoase pe metrul pătrat de scroll în care să scrie despre ce sau cum poți începe ceva, orice în 2026. Tot acest zgomot digital ți se lovește de mintea obosită și te simți cumva agitat că trebuie să începi ceva și tu.
Dar afară e iarnă. Și da, după prea mult timp, se simte ca o iarnă adevărată în care să hibernezi emoțional, să ai grijă de corp și de minte. Să citești, să dormi, să te odihnești. Eram ahtiată după finalurile de an și după lista de obiective din primele zile ale noului an. Eram aproape obsedată de visuals boards, de cuvintele anului, de tot ce putea însemna iluzia acestui nou început.
Undeva între toate sfârșiturile mele din ultimii ani și brumele de începuturi, m-am oprit din goana asta după new year, new me. Aștept echinocțiul de primăvară pentru a-mi face planuri, pentru a planta semințele pentru anul care se întinde senin în fața mea.
2026, un alt fel de început pentru mine
Nu neg energia începutul de an, cu miros de brad, gust de șampanie și fundal de sonor de concert vienez. Îmi place mai degrabă ordinea de după ce strâng toate decorațiunile de Crăciun, spațiul care se crează între mine și “cevasăvină”. Răcoarea care plutește-n casă după ce ai închis fereastra și afară e ger. Mâinile care se odihnesc pe o cană fierbinte de cafea. Spațiul dintre atunci și acum, difuz și călduț.
Nu mai încep nimic. Sunt toată un început. În contratimp cu feed-ul meu social media, eu continui să fiu, fără niciun început. Poate pentru că nu mi se pare nimic mai adânc decât să rămâi, să continui, să apari în fiecare zi în viața ta, acolo unde se împletesc binele și greul. Las visurile să se așeze încet, ca fulgii de nea de care nici nu știam că îmi e atât de dor. Să scriu, să scriu, reverbează-n mine încet, ca un ecou, ca spațiul dintre ultima notă și liniștea de după. Să scriu și să stau în lumină.