Digital Parents Talks #15. Despre blogging, cu zen

De curând m-am răsfățat iar la un eveniment pentru părinți bloggeri, de data asta la Digital Parents Talks 15. Când am văzut tema și lista de invitați m-am simțit tare norocoasă să fac parte din gașca asta. A fost a doua oară când particip la discuțiile din cadrul comunității.

Blogging și jurnalism

Invitații primului panel (Blog Talk) au fost Ioana Chicet-Macoveiciuc (Prințesa Urbană), Ana Maria Vasilache (www.anasimaria.blog) și Cristina Ologeanu (Blogul Mamei), fiind moderat de Ana Niculescu (Mămica Urbană).

Pornind de la cât de mult ajută o facultate de jurnalism în blogging, invitatele au făcut paralele între ce înseamnă o redacție clasică, unde jurnalistul predă un material, și un blog, unde o singură persoană preia activitățile mai multor persoane (redactor, editor, corector etc.).

Am remarcat cu simpatie că deși s-au spus lucruri simple, de bun-simț, tocmai acestea sunt lucrurile pe care deseori le neglijăm: să scriem documentat, concis, asumat și corect din punct de vedere gramatical.

Eu nu am avut niciodată teama că dacă nu am o facultate de profil nu pot scrie. Din contră, am simțit că am un soi de libertate de a învăța singură teoria, de a o adapta la felul meu personal. Am scris mult, haotic și romanțos multă vreme. Încet, însă, odată cu documentările pentru facultate, am început să îmi cizelez stilul. Am început să tai din floricele, să scriu mai concis, mai documentat, mai corect gramatical.

M-a ajutat enorm faptul că am avut un proiect editorial – societatesicultura.ro – și acolo am învățat prin trial and error. Am făcut parte dintr-o echipă editorială și am lucrat cu un editor minunat cum este Ana Mănescu. Am mers la cursuri de scris, am lucrat cu o echipă de editori pe articolele mele. Nu mi-am zis niciodată jurnalist, deși știu că asta am făcut mult timp. Și cred că o fac și astăzi. Nu mi-am zis nici blogger pentru că nu simțeam că fac asta adunat și asumat.

De ce scriem? Cum scriem? Despre ce scriem?

Cred că Ioana a fost cea care a spus că, până la urmă, scriem dintr-o nevoie de confirmare – de multe ori avem senzația că numai nouă ni se întâmplă ceva (negativ, în general). Punând gândurile în online, aștepți feedback, cauți o confirmare că nu ești singura, că mai este cineva care trece prin ce treci tu. Și mi-a plăcut ideea asta. Pentru că eu scriu cu speranța că cineva are nevoie de textul respectiv, de experiența mea.

Cândva credeam că scrisul trebuie să fie crud, brut, fără corectură și editare. Credeam că asta înseamnă sinceritate. Astăzi mi se pare atât de naiv. Cred că scrisul bun e cel care nu mai are mare legătură cu prima variantă brută. Cred că un text trebuie lucrat atât de mult încât să iasă ce e mai bun din gândul pe care l-ai avut când ai început.

E tare important să ai o idee bine conturată și structurată într-un articol. Iar inspirația o poți găsi peste tot, cred că ține mai mult de disciplină să te așezi la laptop și să scrii. Cât despre SEO, am reținut ceva util: nu trebuie să faci SEO pentru orice articol, în special pentru cele de suflet, ci mai degrabă pentru cele mai tehnice, informative.

Primul panel a fost ca un seminar mișto de la facultate în care nu știi ce să faci mai întâi – să sorbi cuvintele oamenilor din fața ta sau să scrii ceva, să nu uiți din chestiile faine pe care aceștia le zic. M-am bucurat de fiecare clipă.

Citiți, citiți, citiți. Apoi scrieți

S-a insistat tare mult pe ideea că un bun blogger este un și mai bun cititor. Iar eu cu asta am vrut să plec de la evenimentul ăsta. Că am nevoie să citesc mult mai mult decât o fac acum. Cred în faptul că avem perioade în care acumulăm emoție și informație în aceeași măsură în care avem nevoie de o perioadă de abstineță pentru a ni se așeza acele sentimente și cunoștințe.

Recomandări de lectură via speakeri:
Recomandări de lectori pentru cursuri de storytelling & writing (de urmărit):

Iulian Tănase, Cristian Lupșa, Ana Maria Ciobanu, Liliana Tane, Mona Dîrțu

Cum să ieși din zona de comfort

Să aduci două femei zen under 30s la un eveniment pentru mame mi se pare ușor riscant. Cam greu să spui unei mame că își poate începe dimineața cu meditație și yoga. Dar mi-a plăcut rumoarea din sală, felul în care fiecare s-a activat și a preluat atitudinea aia de omg, nu ai copii, nu ai de de unde să știi că ți se urcă în cap la șase dimineața înainte să poți visa măcar la cafea, d-apăi la covorașul de yoga. Uneori singurul covor la care visezi e cel din sufragerie, unde ai putea dormi lejer juma de oră.

M-a amuzat atitudinea noastră, că deh, și eu am pufăit amuzată la ideea că m-aș putea trezi așa zen, privind răsăritul, citind câteva pagini dintr-o carte, scriindu-mi liniștită gândurile în caietul meu de morning pages, iar mai apoi să mă întind grațios salutând soarele. M-a amuzat și atitudinea fetelor invitate, poate un pic descumpănite de reacțiile noastre. Dar a fost minunat că, până la urmă, am găsit un teren comun, că a fost o discuție faină atât despre tot ce înseamnă comunitate și social media, cât și despre dezvoltare personală.

Timp, zen, scutece și gângureli

De fapt, de la asta a plecat rumoarea. De la ideea că dacă vrei timp pentru tine, îți faci. Doar că din partea asta de lume se vede puțin diferit. E drept, îți poți face timp. Doar că e mult mai greu când altă viață depinde de tine. Mie nu mi-a ieșit partea cu trezitul mai devreme pentru că ne trezim devreme toți (între 6 și 7).

Dar am învățat să mă bucur de jumătățile de oră când doarme, chiar dacă de multe ori nu mă pot mișca din pat, de lângă ea. Ascult podcastul Mame, citesc și, desigur, de cele mai multe ori stau pe facebook sau pe bloguri. Dar fac ceva pentru mine. Seara, Bogdan iese la plimbare cu Iuno și Khale, iar eu scriu sau citesc aproape o oră.

E simplu să spunem că nu avem timp sau că nu ne putem face timp. E cel mai comod așa. Dar dacă vrei să crești ca persoană, nu îți permiți să nu ai timp. Nu poți să nu ai grijă de tine, de corpul tău, de creierul tău. În orice ordine.

95% dintre bloguri nu ar trebui să existe. (Raisa Beicu)

Mi-am notat afirmația asta pentru că sunt total de acord! Poate că e un pic cam dur acest procent, dar cu siguranță sunt foarte multe bloguri care nu ar trebui să existe. În ultima vreme citesc foarte multe persoane care scriu pe diverse site-uri, mai personale sau mai profesionale, și e surprinzător să vezi cât de puțini au idee ce fac acolo, ce transmit și mai ales cum o fac.

Căutând niște recenzii de carte pentru o documentare am găsit vreo 10 articole care nu aveau nicio treabă cu acest stil de scriere. Pot face diferența între o prezentare științifică și critică pentru o carte și una personală, de blog. Dar articolele pe care le-am citit păreau a fi un copy paste de pe coperta patru cu două-trei fraze în genul mie mi-a plăcut cartea, este foarte frumoasă.

Nu am pretenția că fac ceva incredibil pe blogul ăsta, dar am crescut enorm în tot ceea ce ține de stil, redactare și informație. Măcar am această grijă pentru fiecare rând, pentru fiecare gând pe care îl dau mai departe.

S-a accentuat mult și partea asta de evoluție – prin citit, prin mult exercițiu de scris, prin evaluare și autoevaluare. Dă-i cuiva textul tău, sigur o să îl citească într-un fel în care tu nu îl vezi.

Comunitatea mea este în offline. (Mia Munteanu)

Dacă pe Raisa o urmăresc și o admir de ceva vreme, Mia Munteanu îmi era cu totul necunoscută (deși știu unul dintre proiectele ei, yogacity.ro). Cu atât mai mult, am urmărit-o cu atenție, observându-i gesturile, privirile, felul în care își formula ideile.

Atâta energie bună venea din felul în care își mișca mâinile sau din zâmbetul ei, încât de multe ori trebuia să mă concentrez să urmăresc discuția. De fiecare dată când vorbea parcă o făcea cu un soi de părtinire și relaxare în același timp. Curajos având în vedere că era la o întâlnire despre online, a spus senină că lumea ei nu e acolo, că tot ceea ce construiește ca a fi o comunitate este, de fapt, în lumea reală.

Blogul și social media sunt doar tool-uri, reputația mea nu este acolo. Ei bine, nu am privit niciodată din unghiul ăsta. Evident, știu că sunt niște instrumente, dar a fost prima oară când m-am gândit că poate depunem prea mult efort să ne citească lumea, să primim inimioare, să fim remarcați, încât uităm de cei care o fac. Comunitatea noastră (sau gașca de oameni care ne citește) este afară și acolo ar trebui să ne direcționăm energia.

Și a mai zis că de la 22.00 la 10.00 își închide internetul și nu pune mâna pe telefon, ceea ce mi s-a părut extrem de isteț. Așa că de câteva zile fac același lucru (deocamdată, doar partea cu netul oprit).

În loc de concluzie

Am plecat de la eveniment cu un mare zâmbet pe față, cu multe idei și mai ales cu sentimentul acela că a fost încă o oportunitate de a evolua personal și profesional de care am profitat pe deplin. Când am luat-o în brațe pe Iuno, care mă aștepta afară, mi-am zis în gând că ea e zenul meu. Ea mi-a dat curaj să scriu din nou și mă face să vreau să fiu o femeie mai bună. Și uneori, când ni se aliniază planetele, mai e timp și de un soi de yoga plin de râsete.

Digital Parents Talks 15 by Parenting PR

Digital Parents Talks este o serie de evenimente interactive dedicate bloggerilor părinți și organizate de Parenting PR, una dintre cele mai importante agenții de PR pe nișa de parenting.

Cine a mai scris despre eveniment (cu mult mai multe detalii practice)

Evenimentul a avut loc la OK Center și a fost susținut de LIDL.

Foto: Mihai Răitaru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.