Viața în timp de distanțare socială. Beatrice Mituleci

beatrice mituleci interviu apropieri simonarentea.ro

Beatrice Mituleci lucrează la o editură în departamentul de marketing și PR și este unul dintre cei mai optimiști oameni pe care îi știu. Ne-am cunoscut într-o altă viață când ea era boboc la Facultatea de Istorie, iar eu coordonam proiectul editorial societatesicultura.ro. Beatrice a făcut parte din echipă și a scris articole tare faine pe site. M-a cucerit de-atunci cu energia ei fantastică și cu bucuria de a trăi. Le-am regăsit și în dialogul acesta despre izolare și viitor.

Înainte.

Beatrice Mituleci își petrecea o bună parte din timp la job, făcea yoga în fiecare luni seara la un studio cozy de lângă Ateneu. Ocazional mergea la party-uri, concerte și avea ieșiri constante cu cei mai apropiați prieteni. Ultimele zile dinainte de restricții au prins-o în Amsterdam și Bruxelles. Își dorea mult ca pe 8 martie, de ziua ei, să călătorească. Am plecat aproape la limită, când încă nu luase amploare toată situația. Pe 11 martie m-am întors și am intrat preventiv în izolare la țară, cu gândul ca în două săptămâni să revin la birou. Pe atunci nu știam că vor fi două luni de fapt.

În primele săptămâni s-a luptat cu o teamă din mai multe perspective, cauzată în special de lipsa de control. A fost pentru prima dată când nu a știut ce va face peste o săptămână, două sau o lună. Pentru prima dată când nu-mi puteam face un plan oricât de mic, în afară de ce mănânc diseară. Se adăuga teama că voi rămâne fără job și că voi claca din cauza tuturor știrilor negative care veneau din toate părțile. La scurt timp s-a rezolvat cu munca de acasă, deși inițial nu se accepta să lucrăm remote. Ședințele de terapie, pe care le aveam o dată la două săptămâni, s-au mutat online. Plus că am redus semnificativ doza de tv și internet, ceea ce s-a dovedit a fi cea mai bună idee.

beatrice mituleci interviu apropieri simonarentea (1)

Izolare.

Beatrice Mituleci s-a izolat la țară unde are o curte imensă plină cu iarbă, flori și copaci. Acest lucru a ajutat-o enorm în perioada stării de urgență. A lucrat de afară, alături de pisica Beauty și s-a jucat cu cei doi câini, Maia și Ugly.

Și-a organizat orele de muncă, ba chiar și-a păstrat alarma de la 7:30 în timpul săptămânii și a folosit cele 40 de minute pe care le petrecea în drum spre birou pentru a citi. Nu a existat dimineață în care să nu citesc cel puțin 30 de minute. Am încercat să-mi mențin un ritm și cu yoga: 10 minute dimineața (am urmat un challenge pe YouTube) și alte 2-3 ședințe pe săptămână mai lungi.

În toată perioada asta, Beatrice a fost surprinsă de toată liniștea de care este capabilă. Știi filmele alea în care personajul se conectează la natură, simte vântul, soarele, freamătul și poate să aprecieze în sfârșit viața până la cel mai mic fir de iarbă? Tot timpul credeam că fumează ceva înainte, mi se părea imposibil să fii atât de calm. Așa m-am simțit eu în mare parte (asta după ce am depășit stresul de la început) și, culmea, fără să consum nimic. Am învățat să am răbdare și să tratez situația cu calm. Sper până în adâncurile sufletului meu acum liniștit să rămân cu starea asta.

Doruri și frici.

Îi este dor de senzația de orice, planuri mai mult sau mai puțin serioase, de gândul că poate alege cum să își petreacă zilele fără să fie constrânsă.

Mi-e dor de mersul la cinema Elvire Popesco. Distanța de la job la cinema e de 15 minute, așa că aveam un ritual al meu cam o dată la două săptămâni. Metroul. Cititul în metrou. Să dansez toată noaptea. Și poate date-urile, haha. De fapt, cam tot procesul de a cunoaște pe cineva cu potențial de potrivire. Abia așteptam vara ca să dau fugă după fugă în Vamă, cât îmi permiteau weekendurile. Sunt bucuroasă că o să ajung în curând.

Îi este teamă de prelungirea situației cu un an sau chiar doi. Și nu neapărat că nu aș ști ce să fac, ci pentru că toată îngrădirea asta tinde să mă copleșească uneori. Partea optimistă din mine tot speră ca în câteva luni să mă reîntorc la vechile tabieturi, dar vocea cealalaltă, mai realistă, știe că nu va fi așa ușor. La țară îmi ține de urât natura, dar în garsoniera de la București îmi este greu uneori.

Din izolare în distanțare.

La jumătatea lunii mai Beatrice Mituleci a revenit în București. Lucrează o săptămână de acasă, una la birou. În continuare evadează în liniștea de la țară ori de câte ori poate. Simte că a reușitsă își păstreze cât de cât echilibrul și liniștea dobândite în izolare.

M-am împrietenit până la urmă și cu masca, deși ne-am ciondănit nițel la început. Am acceptat această situație, cu toate regulile ei, așa cum am acceptat și stările generate de context: stres, anxietate, senzația de a nu fi în control etc. Când apar, stau cu ele o vreme, încerc să le înțeleg, să le găsesc un loc și un sens. Asta e metoda mea de a mă liniști și are efect. Dacă se adună prea multe, cer ajutor. Cred că e important să tratăm totul cu maturitate și să tragem pe cineva apropiat de mânecă atunci când simțim că e prea greu. Pe mine terapia mă ajută cel mai mult în acest caz.

După.

Beatrice Mituleci ar vrea să își reia viața așa cum o știa înainte de pandemie, chiar dacă pe alocuri e obositoare, stresantă și uneori tristă. Dar e frumoasă, cea mai frumoasă datorită tuturor alegerilor, oamenilor și experiențelor din ea. Și întotdeauna e haos, dar un haos din care speri să ieși mai înțelept. Așa cum sper eu acum să-mi păstrez înțelepciunea dată de verde, păsări și insecte și în haosul post izolare din București.

Lumea după.

Beatrice Mituleci nu știe cum va fi lumea post-covid, dar i-ar plăcea să creadă că vom fi mai responsabili față de noi înșine și față de reguli în general. I se pare că în perioada asta ies la suprafață toate bubele din sistem, indiferent de ce natură: din sănătate, educație, birocrație etc. În naivitatea mea (poate), sper ca administrația să învețe ceva din asta și să înceapă să miște lucrurile acolo unde s-au mișcat greu sau nu s-au mișcat niciodată. Evident, aici contează și oamenii. Înainte să ne plângem că ceva merge prost, mai bine să ne întrebăm: dar eu ce pot să fac ca să nu mai fiu atât de nemulțumit?

Beatrice crede că oamenii vor avea atât de multă nevoie de alți oameni că se vor îmbrățișa și mai puternic. Poate vom avea mai mult respect unii față de alții la cozile de la Mega. Sper că a fost si un exercițiu de singurătate, în sensul că vom fi capabili să stăm și singuri fără să ne speriem de asta. Și poate ne vom iubi mai mult. Din punctul meu de vedere, lumea are nevoie de mai multă iubire, răbdare și autenticitate. Poate sună cheesy, dar cred că Pământul ne-ar suporta mai ușor, atât cât mai e.

De văzut/citit/ascultat
  • Un serial: The Durrells – un serial tare simpatic și amuzant, descoperit pe HBO GO. Are la bază cartea lui Gerald Durrell, Familia mea și alte animale.
  • Un film: Little women (2019). Mi-a plăcut mult și Joker, dar e cam intens pentru perioada asta.
  • O melodie/un album/un concert: Pace de la om la lună. De fapt, cam orice de la ei. Am fost la câteva concerte și sunt foarte cool, altceva. Am și apărut într-o poză pe pagina lor de facebook de la ultimul concert la care am fost, în ianuarie. Ca un fan veritabil :). Piesele lor sunt în tonul autenticității despre care vorbeam mai sus.

Apropieri este o serie de micropovești despre vieți simple în vremuri complicate. Citește și alte frânturi de viață normală în vremuri de izolare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.