Viața în timp de distanțare socială. Adriana Costea

Adriana Costea este trainer și coach, dar dincolo de aceste etichete profesionale este un om fascinant. E toată inimă și zâmbet. Oricine a cunoscut-o știe câte minunății face, câți oameni ajută să își găsească drumul. În perioada asta nebună, ea s-a reinventat cu seninătate.

Înainte.

Adriana Costea avea la început de martie o tradiție împreună cu mama ei. Ne-am obișnuit să petrecem timp împreună, evadând ca fetele din nebunia cotidiană. În urmă cu doi ani am fost la Milano, anul trecut la Paris. Anul acesta urma să mergem în Barcelona pe 8 martie. Recunosc că în momentul în care au apărut primele știri despre noul virus nu le-am luat prea în serios. După ce au apărut primele cazuri în Italia, mama mi-a mărturisit că nu se simte tocmai confortabil cu plecarea. Am glumit puțin pe seama spuselor ei, apoi, la câteva zile am anulat cazarea. S-a bucurat enorm când a aflat. Mie în continuare nu mi se părea ceva atât serios, însă, pentru că în ultima vreme mi-am auzit și am învățat să îmi ascult intuiția, m-am gândit că o fi avut ea vreun feeling.

Dar Adrianei îi rămăsese sufletul la plecarea în Barcelona, așa că și-a convins soțul să schimbe biletele și să plece împreună. Ne-am plimbat mult, lucrurile păreau normale pe stradă, în parcuri, în piețe. În supermarketuri am văzut, însă, rafturi goale de pe o zi pe altă. În metrou oamenii care purtau masca erau ocoliți ostentativ. Primeam mesaje contradictorii din aceeași realitate. Am devenit mult mai atentă, mai alertă. Nu mi-a fost teamă că m-aș putea îmbolnăvi. Mi-a fost însă teamă că aș putea transmite virusul mamei mele. Așa că, ajunși acasă, pe 13 martie, dată în care Spania nu se află pe niciun fel de listă, ne-am izolat voluntar, anunțând acest lucrul la DSP.


În 2014, într-un interviu pentru societatesicultura.ro, Adriana Costea spunea că este o persoană care a ajuns să fie fericită:

A venit un moment când am descoperit că e minunat să nu ai un target. A nu avea o listă de lucruri de făcut într-o zi nu înseamnă că pierzi ziua, înseamnă că poți face tot ceea ce îți dorești.


Izolare.

Adriana Costea recunoaște că nu a stat niciodată atât de mult în casă și nici nu s-a spălat vreodată atât de des pe mâini. S-a considerat întotdeauna o persoană de outdoor care iubește marea și destinațiile izolate în care natura neatinsă își etalează frumusețea. Călătoream mult înainte de pandemie și ăsta este principalul lucru care s-a schimbat și pe care l-am resimțit din plin.

Cel mai mult a surprins-o că i-a plăcut acasă și a făcut tot ce a simțit când a simțit. Profesional, a fost implicată într-un proiect de learning pe care l-a finalizat la jumătatea lunii aprilie și pentru care și-a planificat activitățile, astfel încât să nu simtă presiunea deadline-urilor. În rest, nu am planificat absolut nimic, am stat pur și simplu fără să fac nimic. Am simțit că asta aveam nevoie, am avut răbdare cu mine și m-am lăsat să simt și să trăiesc ce simt. Cred că avem nevoie de timpul asta de eu cu mine și de noi cu noi. Mi-a plăcut mult asta și cred că este ceva ce voi pune în practică și în nouă mea normalitate de după pandemie.

Creativitate

Perioada de izolare i-a trezit însă creativitatea. A început un proiect (fără nume, deocamdată) care îmbină perfect elementele naturii cu viziunea și inspirația de moment. Am început să creez decorațiuni folosind mușchi/licheni stabilizați, plante suculente și cactuși. Am făcut-o pentru mine, în prima fază, apoi am făcut-o și pentru alții. Când mă așez la masa de lucru, mă uit la materiale, mă gândesc la persoana pentru care creez și intru într-o stare de flow. 

Am petrecut mult timp meșterind aceste minunății care au adus bucurie și steluțe în ochi, cum îmi place mie să spun, atât celor care le-au primit cât și celor care le-au dăruit. Mi-au adus bucurie și energie și mie și m-au ajutat să trec prin această perioada, oferindu-mi un sentiment de contribuție: e super fain să simți că ai adus zâmbetul pe chipul cuiva într-o perioadă atât de complicată.

adriana costea creatii interviu simonarentea.ro

Adriana a gătit mult în perioada asta și a făcut lucruri la care nici nu îndrăznea să viseze, cum ar fi cozonacii. M-am gândit să fac cozonaci, doar pentru că laboratorul de unde comandăm cozonacii în mod normal, din Ploiești, nu putea face livrări în București. Cred că așa s-au aliniat planetele pentru că atunci când nu găsea drojdie sau făină, eu am găsit două cuburi de drojdie la magazinul din capătul străzii. Ăsta da semn! Am făcut unul de test, care a ieșit o delicioșenie. Apoi încă 10! 😊 Paștele acesta am făcut bucurii dulci celor dragi nouă.

Doruri și frici.

Cel mai dor mi-a fost de mama, de sor’mea, de nepoata mea, Alexia și de mare. Fix în ordinea asta.  În perioada de autoizolare mama a venit să mă vădă la balcon. Avea în mâna o inimioară de pluș pe care o ridica spre mine, îmi trimitea inimioare și pupici din parcarea blocului. M-a făcut bucăți. Am fost atât de emoționată. Este ceva ce nu știu explica în cuvinte. Visam că o strâng în brațe și acum trei săptămâni visul mi-a devenit realitate. A fost magic!

Adriana Costea se visează la mare și în Delta pe acele canale înguste unde timpul și realitatea capătă o altă dimensiune pentru ea. Și știe că va ajunge curând acolo. Este mai complicat, însă, să se gândească când va reuși să își vadă sora și nepoata. Va veni însă și momentul în care se vor deschide granițele și îmi voi lua zborul către ele. Ne vom strânge in brațe și ne vom giugiuli așa cum doar noi o facem. În toată această poveste cred că cel mai teamă îmi este, încă, să nu transmit boala celor dragi mie, și sunt încă atentă și precaută.

Din izolare în distanțare.

Adriana Costea crede că în oraș lucrurile revin la un nou normal. Am mers cu autobuzul și mi s-a părut super că în statia de autobuz controlorii rugau călătorii ca înainte de urcarea în autobuz să își pună masca. Am mers cu metroul și am observat că oamenii respectă recomandările primite. Mi se pare o dovada de civism și de grijă pentru propria persoană și pentru ceilalți. Este o lecție de responsabilitate și civism pe care o învățăm, așa din mers. Nu toți, dar o bună parte dintre noi. Sper să ne țină! Pe mine nu mă deranjează purtatul măștii. Mi se pare că poate deveni un accesoriu fancy care să ne determine să zâmbim mai des cu ochii.

Adriana a mers mai departe de întrebarea mea despre cum se adaptează la povestea cu masca. S-a gândit la felul în care purtam măști și înainte de această pandemie în momentele în care fiecare dintre noi simțea nevoia să se protejeze. Poate erau mai puțin vizibile, poate că le foloseam de atât de mult timp încât deveniseră o parte din noi. Autenticitatea presupune  autocunoaștere și asumare, curajul de a fi și de a te arăta vulnerabil, de a renunța la toate măștile într-un ritm propriu. Măștile chirurgicale, ffp2, ffp3, cu floricele sau cu mesaje folosite în această perioada ne oferă protecție în fața virusului, precum și în fața propriilor noastre temeri. Vom renunta și la aceste frici, mai mult ca sigur, atunci când vom  fi pregătiți.
După.

Crede că cel mai important lucru care îi va rămâne din perioada de izolare este să își facă timp pentru sine. Mi-am dat seama că eram prinsă în vria agitației cotidiene și făceam multe pentru ceilalți. Chiar dacă făceam lucruri și pentru mine, toate erau în aceeași alergătură nebună. Foarte rar îmi făceam timp să stau efectiv cu mine. În ultimele două luni am deprins acest nou obicei și îl voi păstra pentru că mi-a fost tare benefic.

Lumea după.

Adriana Costea nu știe cum va fi lumea post covid-19. Se gândește că unele lucruri s-au schimbat. De fapt, nu știu dacă s-au schimbat cu adevărat sau doar am început eu să le observ acum. Resimt tot mai prezentă atitudinea „dacă nu ești cu noi, ești împotriva noastră”. Este o atitudine despre care am citit într-una dintre cărțile scrise de Brene Brown și este o atitudine prezentă peste tot în lume. Din păcate, nu ne ajută să devenim mai buni, mai înțelegători sau mai empatici. Sper din suflet că ieșirea din această perioada de izolare să ne găsească pe cât mai mulți sănătoși, atât fizic, cât și psihic și emoțional.

Recunoaște că o bucură faptul că nu îi mai invadează nimeni spațiul personal la coadă în supermarket sau în mijloacele de transport. Distanțarea așa zis socială ar trebui să fie doar o distanțare fizică, normală oricând.

Cu îmbrățișările și pupatul este o altă poveste. Cred că dacă ne dorim într-adevăr, putem să ne schimbăm modul în care le arătăm celorlalți că îi iubim. Eu i-am scris mamei mele multe bilețele. Atunci când mergeam la ea aveam un întreg ritual: sunam la interfon și când ajungeam în față ușii găseam o pungă cu surprizele pe care ea ni le pregătise. Luam punga ei și o lăsăm pe a noastră. Apoi o sunăm la telefon și ea ieșea din casă pentru a mai povesti puțin cu noi, așa pe palier, la distanță de o lungime de balustradă. A fost o perioada grea, o perioadă care a făcut mai dulce momentul primei îmbrățișări post-izolare.

De văzut/citit/ascultat
  • Un serial. Mă crezi că nu am văzut niciunul în toată această perioada?
  • Un film. Passengers (2016)
  • O melodie/un album/un concert. Love my life, Robbie Williams

Apropieri este o serie de micropovești despre vieți simple în vremuri complicate. Citește și alte frânturi de viață normală în vremuri de izolare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.