Ana

Pe Ana mi-o amintesc tăcând… ca într-un film franțuzesc, ținându-și țigara între degete. Mereu cu noi, la discuții și totuși cumva în lumea ei. Mi-o amintesc ca un mélange minunat femeie – copil. Inconștient, asociez persoane cu perioade. În noiembrie 2008 eram în revoluție cu propriul „guvern”. Tot ce crescusem, tot ce creasem, tot ce știam în adâncul sufletului exploda. Nu mi-am revenit decât prin scris. Și prin dragoste.

Am reînceput să scriu după ce am cunoscut-o. Poate nu are nicio legătură, dar toate amintirile cu ea le asociez în primul rând acelui noiembrie cețos de deasupra Dâmboviței. O văd și acum pe scenă grațioasă, MC-ul o prezenta spunând că își dorește să devină scriitoare. Și de acolo, din culise, mi s-a părut incredibil de frumos să spui asta public. Eu nu zisesem niciodată.

Și poate că atunci mi-am dorit și eu, public, din culisele unui concurs de miss, să vreau asta. Eu mai am până acolo. Ea e la o lungime de aripă de flutur să își îndeplinească visul. Sau destinul. Dincolo de experiența noastră organizator – participant din aceea toamnă, am început s-o cunosc prin blogul ei. Citeam rândurile ei pe nerăsuflate, iar imaginea pe care o aveam în minte, de la repetiții, se potrivea perfect cu literele ei amestecate atât de sensibil.

Sunt dependentă de internet, dar mai ales îi sunt recunoascătoare – datorită blogului, facebook-ului & co. m-am apropiat de oameni față de care, în mod obișnuit, nu m-aș fi deschis. Ea e una dintre aceste persoane. Mi-a rămas mereu dragă, prin blogul ei, prin personajele ei, prin admirația și amintirea acelui moment dintr-un club din Regie în care ea își arunca visul în lume.

Am luat-o în echipa CSC din acel drag… știam că nu are cum să nu facă din CSC parte din vis. Primul ei articol pentru blog l-am devorat – Mica Unire printre crinoline și țigări. Aici găsiți toate articolele ei de pe CSC.

Voi fi unul din acei oameni care va putea spune, peste câțiva ani, când ea va fi o scriitoare de succes, că știu puștoaica asta de când avea 19 ani și participa la un concurs de Miss… Mi-ar plăcea să vă știu că o susțineți. Când veți citi primul ei roman, veți înțelege ce comoară de artist ați descoperit.

Pagina de facebook Alter.Ego → www.facebook.com/alterego.anamanescu

Blogul Anei → faramere.wordpress.com

P.S. Să nu ziceți că nu v-am spus! 😀

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.